Căşti, lumini, vârtej vrăjitoresc, şoapte şi adolescenţi

pisica_verde_07 (1)

 

Să te regăseşti în acelaşi spaţiu cu actorii, să te plimbi printre ei în plină desfăşurare a poveştii, să te uiţi direct în ochii lor, să le trăieşti emoţia la doar câţiva centimetri distanţă… Dincolo de crearea senzaţiei de real, credibil, autentic, spectacolul Pisica Verde, realizat pe baza textului Elisei Wilk şi regizat de Bobi Pricop la Teatrul pentru Copii şi Tineret Luceafărul Iaşi, îţi oferă o oportunitate foarte specială: aceea de a-ţi lăsa mult mai puternic amprenta asupra modului în care percepi o poveste închegată pe scenă. Vorbim despre un spectacol dinamic, aşezat într-un format atractiv, incitant, care e “altceva”.

pisica verde foto liviu chiricaCăştile – iată unul dintre ingredientele de bază. Prin sistemul “silent disco” (utilizat în premieră naţională ) şi scenografia Irinei Moscu, pătrundem într-un spaţiu comun, un spaţiu guvernat de muzica tehno pulsând în căşti, lumini halucinante, fum, un ring labirintic, pereţi crestaţi, cuburi manevrate abil, un spaţiu fascinant, viu, mereu în mişcare, în care trebuie să fii prezent. Pentru anumiţi spectatori, această atmosferă captivantă poate deveni invazivă. Vestea bună e că în orice moment privitorul-participant se poate odihni într-un colţ retras al scenei, dându-şi jos căştile, fără să piardă în mod necesar bucuria spectacolului.

pisica_verde_06Poate că deja aţi ghicit unde ne plasează designul scenic şi muzical. Exact, suntem într-un club, un loc unde adolscenţii, publicul ţintă, se simt în largul lor. În textul Elisei Wilk, evenimentul care declanşează povestea are loc aici. În plus, luând în considerare că în astfel de spaţii sute de poveşti sunt azvârlite fragmentar de la un om la altul ca-ntr-un meci de ping pong uşor absent, acest context poate justifica fără probleme confesiunile narative ale personajelor. Poate nu vom intercepta fiecare detaliu, dar cine poate fi atent la tot ce se întâmplă într-un club, corect? Dansând pe ring, sau privind curioşi de pe margine, observăm comportamente, limbaje, reacţii, emoţii, situaţii şi probleme care descriu fidel această lume confuză, palpitantă a adolescenţilor şi ne fac să ne simţim înţeleşi.

pisica_verde_08Totuşi, respectarea acestei convenţii implică un risc, un risc asumat de artişti, dar un risc ce ar putea să funcţioneze în defavoarea spectacolului ca întreg. Cu toate punctele care ne distrag atenţia, există posibilitatea să fim copleşiţi şi astfel, să ratăm neintenţionat importante părţi ale poveştii. Şi când spun importante, mă refer la momente esenţiale din biografiile nonconformist expuse ale personajelor, biografii care reflectă tipare comportamentale aflate în strânsă legătură cu probleme reale din viaţa de zi cu zi, probleme ce ne afectează direct pe noi, adolescenţii şi pe care trebuie să le simţim, să le înţelegem atât intuitiv, cât şi în compania unor întrebări ceva mai grele. Un alt element rămas în umbră este lumea interioară a lui Dani care este mai mult decât captivantă, odată descifrată. În lipsa unui accent mai puternic asupra acestor aspecte, publicul ar putea părăsi sală fascinat, încântat de această nouă întâlnire teatrală, dar fără plăcerea de a fi interiorizat şi înţeles pe deplin (afectiv sau intelectual) impactul acelor experienţe de viaţă fragile, adevărate, umane, ambigue (şi tocmai din acest motiv, incitante), de care textul Elisei Wilk este plin.

Există însă un detaliu peste care nu ar trebui să trecem: momentul în care ne adunăm în jurul personajelor principale, cu ceilalţi actori risipiţi printre noi, ca la un foc de tabără. Totul e cuprins de linişte (plăcută sau rău prevestitoare), iar noi ne putem bucura de claritatea detaliilor: iată-ne aflând ce s-a întâmplat în acea noapte, cu acei adolescenţi.

pisica_verde_04Actorii joacă surprinzător de natural, asumându-şi rolurile logic, de la A la Z. Dragoș Maftei (Dani),  Ioana Corban (Bianca),  Alex Iurașcu (Boogie),  George Cocoș (Robert), Carmen Mihalache (Roxana) and  Camelia Dilbea (Flori) sunt autentici, spontani, vibranţii, vii şi mereu, dar mereu, în mişacare (fizică sau interioară). Formează o echipă foarte bine coagulată, reuşind să menţină ritmul alert al spectacolului, interacţionând în acelaşi timp cu publicul, rămânând sinceri faţă de personaje şi comunicând eficient unul cu celălalt. Implicarea lor totală e vitală pentru dinamismul şi credibilitatea poveştii.

 

Pisica Verde este, aşadar,  un spectacol care te implică, un spectacol care delectează, un tip de teatru care te atrage într-un vârtej vrăjitoresc de întâmplări, pentru ca apoi să îţi şoptească delicat la ureche…

 

Notă: Prima fotografie, respectiv ultimele două, au fost preluate de pe site-ul oficial al Teatrului pentru Copii şi Tineret Luceafărul. Cea de-a doua fotografie a fost realizată de Liviu Chirica la reprezentaţia din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iaşi.

Cronică scrisă în urma participării la Seminarul internaţional de critică teatrală din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iaşi.

Leave a Reply