Întâlnirile internaționale de la Cluj

cluj

Îmi exprimam într-un context nefericit, legat de anunțul că în 2017 Festivalul internațional de film Comedy Cluj se amână pentru 2018, urmată de anunțul amânării unui alt festival, dezamăgirea că nici Întâlnirile internaționale de la Cluj nu se vor mai ține în aceast an, fiindcă nu găseam nicio știre despre program pe situl Teatrului din Cluj. Din fericire am fost contrazis de Secretariatul literar al Teatrului Național care m-a anunțat, prin doamna Eugenia Sarvari, că acest eveniment de ținută va avea loc și în acest an, în perioada 4-8 octombrie.

Amânarea publicării programului a fost determinată de participarea Teatrului Naţional din Cluj-Napoca la Festivalul Internaţional de Teatru de la Almada, Portugalia – cu un spectacol după Matei Vişniec, în regia lui Răzvan Mureşan -cât și în așteptarea rectificării bugetare. Spectacolul participant, și anume „Richard al III-lea se interzice!”, a avut cinci reprezentaţii în perioada 11-13 iulie 2017 la Almada.

Întâlnirile internaționale din acest an se vor desfășura sub tema EXTREMELOR și vor include ca de obicei spectacole de teatru (printre care „Goldberg Show”), de teatru-dans (Obsessive Sound Trip cu Andrea Gavriliu) lansări de carte și o conferință ținută de criticul George Banu la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. Până atunci, Teatrul Național „Lucian Blaga” își invită spectatorii la deschiderea de stagiune, care va avea loc peste o săptămână cu „Procesul” după Franz Kafka, în regia Mihaelei Panainte – un spectacol selecționat la FNT și văzut cu ochi buni de redactorii teatru.info aici, aici și mai nou, aici.

Cât privește premiera spectacolului „Svejk”, aceasta a fost amânată pentru luna următoare. Puteți consulta programul complet al lunii septembrie aici.

3 thoughts on “Întâlnirile internaționale de la Cluj

Leave a Reply