Efemeritatea tichiei de actor

082_-_kean_-_r_03.05.2017_-_nic_6113_0

Cine a fost adulatul Edmund Kean? Un actor shakespearian, care a trăit la Londra între 1787 şi 1833, excentrităţile sale fiind numeroase şi la nivelul faimei. Scriitorii şi regizorii au fost interesaţi de biografia sa, astfel Alexandre Dumas a scris în anul 1836 piesa de teatru Kean sau Dezordine şi geniu, iar în anul 1953 textul a fost prelucrat şi concentrat de Jean-Paul Sartre (rolul titular fiind interpretat de Pierre Brasseur tot în anul 1953).135961-004-37250BC5

Pe ecrane, viaţa lui Kean a prins contur în filmele lui Rudolf Biebrach în 1921, a italianului Guido Brignone în 1940 şi în 1956 în filmul lui Vittorio Gassman (cu Vittorio Gassman în rolul lui Kean).

La Teatrul Naţional Lucian Blaga din Cluj-Napoca se joacă Kean după Jean-Paul Sartre și William Shakespeare, în regia lui Mihai-Florian Niţu (proaspăt câştigător la Gala HOP 2017 al Premiului pentru cel mai bun actor şi Premiului pentru prestanţă şi rostire scenică). Aventura sa regizorală a început la Bucureşti, spectacolul Kean fiindu-i lucrarea de licenţă, jucat la Teatrul Mignon. Mai apoi, proiectul este transferat la Cluj-Napoca într-o altă distribuţie: Alexandra Tarce (Ana), Matei Rotaru (Salomon), iar Niţu şi-a păstrat rolul Kean.

Maturitatea şi complexitatea ascunse în simplitate ale acestui act artistic vin de la faptul că regia este una clasică şi fără idei moderniste, accentul punându-se pe jocul actoricesc şi pe permisivitatea scriiturii.

Spectacolul surprinde într-un mod tragi-comic condiţia actorului veritabil, care arde pe scenă, dar a cărui viaţă cotidiană se află în dezechilibru. Mai precis, asistăm ca spectatori empatici, la teatrul din culisele vieţii marelui actor Kean, care prin crizele sale existenţiale înecate în alcool îşi asumă şi recunoaşte identitatea: sunt un cabotin, beţiv etc. Pândit de creditori, adulatului Kean îi mai rămâne doar credinţa în artă pentru a-i stabiliza viaţa, dar şi aceasta se dovedeşte depăşită de traiul său vicios până în profunzime. Celelalte două personaje sunt prefigurate ca mijloace prin care se conturează şi devoalează reala identitate a lui Kean. De asemenea, decorul – o cabină strâmtă pentru a amplifica intimitatea – este o proiecţie a haosului din interiorul tenebros al actorului, dar totodată redă şi culoarea locală a secolului XIX. Un motiv clasic, central, este singurătatea tristă a actorului, fiind slujit îndeaproape de un servitor-sufleur (vezi Cehov – Cântecul Lebedei).

Pe lângă elementele decorative, se disting pe stâlpii care delimitează scena-studio, câteva manechine deşirate cu rolul simbolic al maleabilităţii şi efemerităţii actorului, astfel înfloreşte în minte dilema: oare după atâtea roluri de Shakespeare jucate, mai ştie Kean să fie el însuşi? Dilema menţionată se problematizează pe parcursul piesei prin dialogurile lui Kean cu Ana, acesta nemaiştiind cine este şi cum să se comporte, apelând la personajele din teatru pentru a-şi susţine şi impune imaginea de mentor – un adevărat act al îngenuncherii în faţa unui ego exagerat, plin de vanitate şi meschin.

a5d989a5faec7160e2eff7fadc33b6b3Florian Niţu este dezinvolt, lipsit de teatralitate, creând complexitate dintr-o interpretare nuanţată prin voce şi, parcă, exemplificând remarca susţinută de personajul său :”Te naşti actor precum te naşti prinţ”. Se remarcă studiul aprofundat al lui Niţu asupra forului personajului, îmbinând inteligent stilisticile de joc şi metamorfozările adoptate. În regim de studio, pulsaţiile şi puseurile personajului se percep limpede, actorul umplând spaţiul cu eficacitate. Urmărind aceeaşi idee, Ana (Alexandra Tarce), prin enigma care o creează prin joc şi mimică, amplifică convuslia şi dezechilibrul personajului Kean, dar creează şi o uşoară confuzie plăcută şi meditativă în sală, neputându-i-se adăuga o eticheta certă. Salomon (Matei Rotaru) este un mediator chimic şi psihic pentru bipolaritatea stăpânului său. Dintr-o altă perspectivă, Salomon şi Ana sunt precum o oglindă de moravuri a lui Kean, producându-i acestuia un clocot de mânie şi sinceritate după fiecare interacţiune cu cei doi.

O aşteptare a unei femei, precum o ceaţă, creează suspans pe întregul decurs al spectacolului. Bineînţeles că respectiva nu mai apare, astfel, odată cu cariera, se ruinează virilitatea şi şarmul lui Kean. Bref, un spectacol menţinut tonic, cu un risc asumat de a avea unele momente de coborâre, joc dezinvolt, găselniţe eficiente şi un text atent prelucrat.

 

după Jean-Paul Sartre și William Shakespeare

regia: Mihai-Florian Nițu
scenografia: Ilona Lorincz

Distribuţia:
Kean: Mihai-Florian Nițu
Anna: Alexandra Tarce
Salomon: Matei Rotaru

regia tehnică: Constantin Pojonie
lumini: Ionuț Maier, Alexandru Corpodean
sonorizare: Vlad Negrea

Leave a Reply