To Be or Not to Be Seen

afis-hamlet

Am asistat la „Hamlet”-ul celor de la Teatrul Național din Timișoara, rescris și remixat de Ștefan Peca cu ajutorul celor de la Subcarpați (remixarea), acum un an – în anul Shakespeare – la Arad, în cadrul Festivalului de teatru clasic FITCA, ajuns anul acesta la ediția XXIII.

hamletSpectacolul avea loc pe final de festival, și, recunosc, eram saturat de atâta teatru. Da, teatrul face parte din viață, dar nu știu în ce măsură putem face față atâtor reprezentații consistente – în orice caz, zilnic e greu. Oricât de mult ai iubi teatrul, să joci zi de zi, ori doar să asiști zi de zi la o reprezentație, la intensitatea pe care publicul o așteaptă azi de la un spectacol, e dificil.

Teatrul nu este nici fotografia unei zile, nici înregistrarea (filmul) ei. Și doar să scrii în fiecare zi despre teatru, și asta devine un supliciu, oricât l-ai iubi. „Când cineva se duce să vadă într-o nouă montare piesa lui Shakespeare, Hamlet, deși a văzut-o deja de nouă ori în alte montări, înseamnă că iubește teatrul” –  scria Matei Vișniec. Pe finalul FITCA, publicul saturat sau incitat de teatru (de la caz la caz) este invitat să vadă Hamlet, se mai găsesc bilete – culmea – se umple sala, dar cam 1/4 din spectatori ies până la pauză, nefiind în „target”.

Un spectacol care nu s-a născut ușor, dar s-a conturat în cadrul unei strategii asumate a celor de la TN Timișoara, de atragere a publicului tânăr în teatru. Iar această strategie n-a rămas doar pe hârtie, ci se întâmplă-n viața de zi cu zi, cei de la TNT fiind abordați de tineri pe stradă și-ntrebați „când mai au loc spectacole”, semn că declick-ul s-a produs. Sincer, nici eu n-aș fi mers la spectacol, din motivele amintite: final de festival, atracția pentru teatrul clasic, mai degrabă. Am trecut peste motive din simpla curiozitate, ca să aflu ce ascultă fiica mea cea mică – fan Subcarpați.

h1La intrare, m-au surprins actorii „închiși” în cuști, sub o perdea de fum, dar muzica suna bine și publicul aprecia și menajeria din hol. Ok, hai să vedem 🙂 Cred că în condițiile amintite n-aș fi rezistat în scaunul comod spectatorului la o reprezentație ștearsă a arhicunoscutei piese a „marelui Will”. Și aș fi ieșit și eu, cu siguranță, afară (premisele existau), atât la un spectacol forțat, făcut doar de dragul reinterpretării clasicilor, cât și la un fals joc actoricesc. Numai că, știți care-i treaba? N-a fost deloc cazul spectacolului de aici. După zâmbetul inițial, ușor ironic (recunosc), din hol, spectacolul a curs impecabil, iar actorii m-au cucerit.

Am văzut de atunci câteva spectacole și mai bune, și mai proaste, din care n-aș vrea să revăd prea multe, dar acest „Hamlet” se poate asculta și revedea oricând. Dacă-mi amintesc bine, nu l-am văzut pe domnul Mircea M. Ionescu, un alt clasic în viață, asistând la spectacol. L-am întâlnit după spectacol, afirmând că n-a fost teatru acolo, ci altceva. De acord, numiți-l promovare a teatrului, dar „blasfemie” sigur n-a fost. Pentru cel care n-ar fi reușit să asiste atunci, pe moment, la un „Hamlet” clasic, a picat cum nu se poate mai bine. Pe undeva, și aici este aceeași situație ca la cinema: dacă pui eticheta greșită pe afiș, spunându-i spectatorului că va asista la un film polițist, în timp ce acolo se-ntâmplă altceva, omul va pleca supărat, pentru că s-a întrebat tot timpul cine este criminalul. Poate că și aici, pe afiș ar trebui să apară altceva (el s-a și jucat în debutul amintit sub afișul demoHamlet), dar apoi a evoluat de la conceptul inițial, de promovare a teatrului printr-un concert, într-un spectacol complet, un spectacol muzical, cum rar vezi pe la noi.

Omul de teatru – chiar dacă trăiește și respiră teatru – are nevoie de momente de respiro, pentru a-și recompune „personajele” și persoana, dar și teatrul are nevoie de public nou, pentru a-și recâștiga publicul. Acest Hamlet este un moment de respiro, o celebrare a teatrului prin muzica tinerilor și astfel, un „cârlig” pentru ei. Dacă aveți adolescenți pe care vreți să-i împrieteniți cu teatrul, spectacolul ăsta nu e de ratat! Foto: Adrian Piclisan.

 

Leave a Reply