Jurnal de festival Interferențe day#3

m8

Festivalul internațional de teatru din Cluj a continuat ieri cu cea mai plină zi (pentru mine) în care am reușit să văd ambele spectacole: atât Episodul Lear, cea de a doua piesă din proiectul În inima nopții, după un scenariu al regizorului Gavriil Pinte (care semnează și ilustrația muzicală) cu inserții de George Banu și Monique Borie, cât și Iov, jucat în Sala Mare și a cărui cronică o puteți citi pe clujulcultural.ro.

m3

Senzația zilei a fost cu siguranță Episodul Lear, un spectacol pentru teatrul de stradă cu care Roxana Ionescu a luat premiul pentru cea mai bună scenografie la Festivalul Internațional de Teatru Atelier din Baia Mare, în iunie 2016.

Adaptată pentru hala Remarul 16 februarie din Cluj, pentru mine a fost prilejul de a cunoaște o trupă de actori deosebiți (de la Teatrul Regina Maria din Oradea) și un regizor aparte, care nu caută lumina reflectoarelor – mă refer la Gavriil Pinte.

m7Am asistat și la discuția de azi de la Casa TIFF, monopolizată de vecinul meu de banchetă la spectacol, criticul George Banu care, plasat în stânga prietenului său, regizorul Tompa Gábor, și-a notat pe tot parcursul piesei câte ceva în carnețel. În discuția moderată de Visky András, directorul artistic al Interferențelor, am avut ocazia să aflu mai multe despre piesă, a doua dintr-un ciclu care a debutat cu Episodul Hamlet (și care nu se mai joacă, din păcate, în lipsa actorului care-l interpreta pe Hamlet, considerat esențial pentru spectacol).

cuieDin cele spuse de Gavriil Pinte, Episodul Lear este văzut și de oameni care nu au intrat niciodată într-o sală de teatru. Cu toate discuțiile complexe apropos de sursa de inspirație (piese de Shakespeare, un text de George Banu) mie mi s-a părut că adaptarea lui Gavriil Pinte este mai aproape prin profunzimea ei de folclor decât de textele culte (am prins în replicile de-nceput câteva referințe la Iele și per ansamblu, povestea amintește și de basmul Sarea-n bucate).

m4Referitor la alegerea unei hale industriale, regizorul a precizat că i-a plăcut ideea unui spațiu ambivalent, situat între sala de teatru și locul deschis pe care îl oferea hala, pentru că „universul scenografic al piesei rimează cu brutalitatea și poezia acestei hale”.

Acum o lună când am ales-o, hala arăta mai puțin curată și era chiar mai bine, arăta cumva tarkovskian, existau câteva mici bălți înverzite ca în Zona din Călăuza

Pentru Gavriil Pinte, un regizor ajuns la maturitate, spectacolul „trebuie să fie o lucrare autobiografică, legată intim de propria sensibilitate”. El preciza într-unul din rarele sale interviuri:

Credinţa mea e că teatrul este peste tot. Adică se poate ivi oriunde, şi în spaţii neconvenţionale. Mai mult, sunt cazuri în care putem pune realitatea obiectivă, concretă, înconjurătoare, să joace în ficţiunile noastre. În loc să imităm realitatea, de parcă n-ar fi destulă realitate.

m2Sper să reușim să prezentăm în zilele următoare o cronică a piesei scrisă de un (viitor) colaborator care o cunoaște mai bine, iar până atunci lăsăm imaginile să vorbească despre ineditul său.

m1Apropos de mersul personajelor trimise în exil pe (sub) șine, am reținut de la conferința de presă o altă interesantă remarcă a regizorului Gavriil Pinte:

În vremuri obscure ne pot fi de folos cei care au știut să meargă prin întuneric.

Cum foarte bine zicea Artaud „teatrul începe din momentul în care ceea ce exprimă se află în afara posibilităţilor limbii vorbite sau scrise”…

În completarea imaginilor (© Biró István), pe pagina Teatrului maghiar din Cluj am găsit și filmul zilei a 3-a:

1 thought on “Jurnal de festival Interferențe day#3

Leave a Reply