Las Meninas

las1

Interpretată de actorii Teatrului Maghiar de Stat Cluj, piesa Las Meninas de Ernesto Anaya Ottone nu-și propune doar să descifreze sau să însceneze celebrul tablou al lui Diego Velázquez ci, mai mult, să interogheze condiția artistului – punând în dialog secolul de aur spaniol și post-modernitatea.

las2În ambele perioade „lumea este imagine” iar „imaginea este totul”. Structura și mecanismele textului abundă în originalitate. Într-o societate istorică, dar semnificativ ficționalizată, aflată în cel mai înalt punct înaintea căderii, capriciul suprem este dorința de nemurire, iar o pictură genială se dovedește a fi singura salvare. Numai că protagonistul și ținta tuturor, pictorul spaniol Velázquez, percepe altfel respectul posterității.

Acesta renunță la job-ul de pictor (ocupație neconsiderată tocmai artă în epocă) și alege o meserie serioasă – administrator al palatului – așteptând ani buni să i se acorde un important ordin. Între timp, Infanta și ceilalți vor să fie  imortalizați într-un tablou „mai frumos decât Mona Lisa”.  Astfel, cele două universuri se ciocnesc în tonuri de tragic, de comic sau de parodic.

Salturile mortale pe care le face o prințesă devalorizată apelând la absolutismul absolut, profețiile din viitor ale unei pitice în travesti, dar mai ales mania persecuției la curtea regală – toate acestea provoacă un domino de farse care duc la reaprinderea inspirației în genialul pictor. Se apelează la șantaj, denunț, trafic de influență, ritual și magie. Distribuția este una neconvențională și montată într-un spațiu gol, la începutul spectacolului.

În timp ce spațiul se populează, personajele – sclavi și stăpâni, în perpetuă schimbare de rol – reflectă nuanțele unor ființe diforme. Spectatorii se află în mijlocul lor, interogați, oglindiți, provocați. „Totul este moarte renăscută. O călătorie către pieire, către sfârșit.” – își prezintă spectacolul (axat pe text) regizorul Andrei Măjeri.

Leave a Reply