Meșterul Manole

manole

Teatrul Național din Cluj-Napoca anunță o nouă premieră la Sala mare: Meșterul Manole de Lucian Blaga. După spectacolul din 1930 în direcția de scenă a lui Ștefan Braborescu și aceea din 1973 în regia lui Alexa Visarion, vă așteptăm la o nouă punere în scenă a textului blagian. Premiera va avea loc sâmbătă, 9 iunie 2018, de la ora 19:00. Pentru introducerea în atmosferă, secretarul literar al TN Cluj Eugenia Șarvari a adresat câteva întrebări regizorului spectacolului Andrei Măjeri și creatorului costumelor Lucian Broscățean.

Eugenia SarvariAndrei Măjeri, ești absolvent al Facultății de Teatru și Televiziune a Universității „Babeș-Bloyai din Cluj, promoția 2014. Primul spectacol pe care l-ai montat la Naționalul clujean, a fost Cutia Pandorei de Katalin Thuróczy. Tot aici ai mai regizat două texte de Rodrigo García, Agamemnon și Moarte și reîncarnare într-un cowboy în 2015 și 2016. Cum ai ajuns la Meșterul Manole în 2018?

Andrei Măjeri: Este pentru prima dată când mi se propune un text. Tot timpul eu am fost cel care mi-am ales piesele pe care urma să le montez. Meșterul Manole a fost gândul domnului Mihai Măniuțiu, idee asupra căreia am meditat îndelung, primul instinct fiind acela de a refuza.

Simțeam că nu voi putea spune nimic nou cu acest text. M-am înșelat.

Am revenit  asupra lui și totodată am intrat mai adânc în universul lui Blaga cu alte texte dramatice, filosofice, dar mai ales poetice. Mi-am dat seama că este un text viabil, care merită revizitat. Iar pentru actori este o șansă de a se întâlni cu niște partituri extraordinare. Ulterior, i-am mulțumit domnului Măniuțiu că m-a provocat astfel.

E.S.Te-ai gîndit la un decor realist sau la un alt tip de decor?

A.M.: Niciodată nu m-am gândit la un univers scenic realist. În general mă feresc de spații și costume civile. Textul este clar tributar expresionismului de primă generație. Am încercat, împreună cu cei doi scenografi – Mihai Păcurar și Lucian Broscățean – să conectăm expresionismul cu fondul arhaic românesc, într-o viziune minimalistă. Eu cred că ne-a ieșit. Viitorul spectacol va fi poetic, în același timp, cu accente extrem-contemporane precum și conturarea unui timp-spațiu mitic.

E.S.Ai vizitat mânăstirea Argeșului? Te-a inspirat ceva de acolo?

A.M.: Am vizitat mânăstirea în copilărie de mai multe ori, dar și anul acesta. Recunosc că mi-a dat un sentiment de necropolă. Poate și pentru că la finalul secolului al XIX-lea a fost renovată, fiind dărâmată și reconstruită de la zero. Ceva s-a pierdut. N-a dăinuit din veac în veac. Din arhitectură mi-a rămas puternic în minte o frânghie care înconjoară clădirea la exterior, cam la jumătatea înălțimii ei. Apoi, în interior există un tablou votiv de la care, trebuie să o recunosc, am plecat în construcția uneia dintre scene.

E.S.La Blaga există nouă meșteri. Tu ai redus drastic numărul lor și au rămas doar trei…

A.M.: De la primele lecturi am simțit că trebuie potențată degradarea mitului, a situațiilor etc. Am încercat să-mi demonstrez opțiunea pentru doar trei meșteri prin unele soluții scenice. I-am păstrat și pe ceilalți ca pe niște spectre. De asemenea, am vrut să sporesc și misterul,  ambiguitățile. Cred că numerele alese – trei meșteri, trei femei, patru preoți – ajută la a face coerentă structura arhetipală.

E.S.Ce rol au personajele auxiliare în configurarea spectacolului?

A.M.: Am introdus patru personaje: Umbra lui Manole (un personaj mut care funcționează ca un dublu al protagonistului pe aproape întreg parcursul spectacolului), Arhanghelul (un personaj din punctul meu de vedere absolut esențial, care este în primă fază un protestatar), Amfitrionul (un organizator al vizitei în acest spectacol-mit, care apare în momente cheie, folosind texte din poemele lui Blaga) și Doamna lui Vodă (sugerată de text, care întregește tabloul curții voevodale).

E.S.Pe când un alt Blaga?

A.M.: Deocamdată nu am un asemenea plan. Tulburarea apelor este o piesă care îmi place enorm, dar pe care n-aș ști s-o montez acum.

E.S.Lucian Broscățean aveți un CV impresionant. Sunteți conferențiar la Universitatea de Artă și Design din Cluj și absolvent al secției de design vestimentar al aceleiași universități, apoi al unui masterat și al unui doctorat în Arte Plastice și Decorative în 2014. Din 2011 sunteți Creative Director în brandul Irina Schrotter. Ați participat la nenumărate expoziții personale în țară și străinătate, la simpozioane, conferințe, workshop-uri.

Ați primit numeroase premii naționale și internaționale. Ați realizat creații pentru brandul propriu și pentru brandul Irina Schrotter, recenziile despre paradele organizate apărând în reviste prestigioase. Cu alte cuvinte, sunteți  un designer vestimentar de mare succes și vă aflați la prima colaborare cu Teatrul Național din Cluj în calitate de creator al costumelor pentru spectacolul Meșterul Manole. Cu ce alte teatre ați mai colaborat?

Lucian Broscățean: M-a onorat invitația regizorului Andrei Măjeri de a mă alătura echipei extraordinare pe care a format-o pentru conceperea și realizarea acestui spectacol după piesa lui Lucian Blaga.

În timpul studiilor la Universitatea de Artă și Design Cluj / Departamentul Modă-Design Vestimentar – loc unde și predau de zece ani datorită doamnelor Prof.univ.dr. Elena Basso Stănescu și Prof.univ.dr. Liliana Moraru – am avut șansa să colaborez cu Teatrul Național alături de alți colegi de-ai mei, la spectacole făcute în Sala Mare și în Studioul „Euphorion“. Meșterul Manole este prima producție la Sala Mare, pentru care semnez, integral partea de costume și styling.

E.S.Care ar fi diferența între costumul de teatru și vestimentația de podium?

L.B.: De când eram copil am fost fascinat de modă și de costumele de teatru. La vârsta de 16 ani, când încă studiam la Liceul de Artă din Sibiu, am primit prima validare de la un profesionist al modei și al teatrului, în cadrul concursului „Levintza Prezintă“. Doamna Doina Levintza m-a încurajat încă de la început și mi-a spus că teatralitatea schițelor mele, speră să se concretizeze și în proiecte de costume pentru spectacole.

Nimic nu e întâmplător – prima adevărată „experiență estetică“, care mi-a zdruncinat concepțiile despre artă a fost vizionarea, la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, a Trilogiei Evreiești în regia domnului Mihai Maniuțiu – Experimentul IovShoah. Versiunea Primo Levi și Ecleziastul m-au făcut să văd „altfel“ relația dintre corporalitate / haină / poetică spațială / tensionare dintre personaje. Așa încât, direct, prin premiul și discuțiile cu doamna Levintza și indirect, prin experiența provocată de Trilogia Evreiască am fost de la început legat de teatru și de costum.

Atât la colecțiile pe care le-am prezentat în cadrul unor manifestări precum Mercedes-Benz Berlin Fashion Week, London Fashion Week, MQ Vienna Fashion Week sau Romanian Fashion Week, cât și în realizarea costumelor de teatru, plec de la o cosistentă documentare și o imersare în tematică.

Până într-un punct traseul este același, mai ales că în modă mă inspiră metodele de relaționare dintre corp și haină din teatrul modern și postmodern, de la Stanislavski la Grotowski și de la  Mamet la Oida. Toate hainele pe care le creez sunt dublate de un strat de semnificații culturale. De la modul în care construiesc formele, până la dificultățile tehnice pe care încerc să le soluționez, ținând cont de ergonomia pieselor vestimentare, elementele trebuie să ducă spre ceva și să însemne ceva, să fie contextualizate, fără a deveni prea căutate.

E.S.Sunteți un admirator al tehnicii japoneze kintsugi. În ce constă ea? O veți folosi în crearea costumelor pentru acest spectacol?

L.B.: Estetică japoneză mă inspiră. Tehnica de reparare a pieselor sparte de ceramică sau porțelan, prin introducerea unor amestecuri de lipit la care se adaugă aur, argint sau platină, este una dintre cele mai frumoase metafore vizuale. Respectul față de întreaga istorie a respectivului obiect, conservarea frumuseții lui și marcarea „cicatricilor“ este o tehnică pe care am „tradus-o” vizual în haine care deconstruiesc și reconstruiesc piese tradiționale. Inserțiile în crevase a unor alte tipuri de materiale, marchează întregul proces, și se mulează pe construirea sisifică a bisericii, de către meșteri.

E.S.Ce surse de inspirație ați avut în conceperea costumelor și în ce fel v-ați distanțat de ele?

L.B.: Întregul demers a început în luna decembrie 2017, când împreună cu Andrei Măjeri și Mihai Păcurar am avut primele discuții despre proiect. Amândoi sunt intelectuali fini, cu riguroase repere culturale și cu o profunzime care mă inspiră. Meticulozitatea cu care și-a pregătit Andrei tot materialul documentar și constantele feedback-uri pe care le-am primit, m-au ajutat foarte mult și m-au făcut să înțeleg ce dorește să transmită prin spectacol.

Texte filozofice ale lui Blaga, Cântarea Cântărilor din Vechiul Testament, estetica ortodoxă conturată de Tarkovski în Andrei Rubliov, povestea poetului armean Sayat Nova din Culoarea Rodiilor a lui Parajanov, imagini și texte din Cartea Roșie a lui Jung, tunici medievale stilizate, costumele de curte din Țările Române, acoperăminte și cușme – Domnica Trop și Dakha Brakha au fost puncte de plecare – șorturi hibridizate cu cătrințe, mozaicuri bizantine transformate în pixeli, trimiteri la proiecte artistice feministe ale Barbarei Kruger și Cindy Sherman, toate aceste elemente au fost analizate și apoi decantate în produse relevante pentru secolul 21 și pentru tipurile de citire regizorală. Fiecare personaj al spectacolului are piese versatile, costumele și decorurile se metamorfozează. Actorii sunt atât de talentați și intuitivi, încât și-au găsit propriul mod de interacțiune cu costumul versatil. Ei m-au ajutat enorm. Au o energie incredibilă!

Am păstrat un minimalism conceptual în tot ce am făcut, multe din semnificații fiind „cusute“ în interiorul costumului. Nu am vrut să alunecăm într-o intelectualizare sterilă. Textul a fost generator de costume și costumele au fost imboldul pentru noi povești… 

Material realizat de Eugenia Sarvari – citiți continuarea aici.

Leave a Reply