Rareș Andrici: „E mult mai important să te ții de cuvântul pe care l-ai dat și să-ți asumi orice ai face, decât să te retragi.”

rar

Rareş Andrici s-a născut pe 1 iunie 1991. Este absolvent al Secției „Actorie” din cadrul Universității de Teatru şi Film „I.L. Caragiale” Bucureşti (2013) şi masterand în cadrul aceleiaşi universităţi. Cel mai nou proiect în care îl putem vedea este la Teatrul Național București,în rolul lui Piotr Sergheevici Trofimov din “Livada de vișini” de A.P. Cehov, in regia lui David Doiashvil.

Ce rol te-a provocat cel mai mult?

Rolul care m-a provocat cel mai mult este cel din spectacolul de licență din 2013, “Omul pernă”. A fost un rol principal și am avut trei acte în care eram permanent în scenă cu foarte mult text .Tot procesul a fost foarte complex și a presupus multă muncă

Ai ieșit foarte mult din zona ta de confort?

Chestia asta cu zona de confort nu e ceva atât de greu de depășit. După ce faci anumite lucruri ca să ieși de acolo, începi să realizezi că monstruleții ăștia care te speriau sunt de fapt niște șoricei ascunși într-un dulap.

Cum te pregătești pentru un spectacol? Acorzi atenție deosebită anumitor aspecte?

Merg cu trei ore înainte la teatru, îmi verific recuzita și costumul, să știu că totul e în regulă. Așa mă asigur că nu am parte de accidente aiurea. Câteodată mai repet textul cu colegii, în cazul în care avem nevoie să ne amintim anumite detalii și să marcăm situațiile. Dar nu avem întotdeauna nevoie de repetiții înainte, pur și simplu mă concentrez și îmi adun gândurile și energia ca să fiu acolo .

rares   

Ai avut momente în care ai fost nevoit să lucrezi cu un regizor în care nu ai avut încredere ?Cum ai gestionat situația încât ție și colegilor tăi să vă fie bine?

Cred că ține mai mult de munca individuală a fiecăruia, pentru că la nivel de trupă e foarte greu să gestionezi atitudinea față de anumiți regizori. Unii dintre ei se fac foarte greu înțeleși și fiecare actor are câte o părere despre ceea ce a zis regizorul. Cum nu avem o părere comună, cred că fiecare, cu informațiile pe care le are, trebuie să se adapteze la situația și atmosfera respectivă. Sunt momente în care pare că vorbim limbi străine cu toții dar cred că fiecare face cât de mult poate să se adapteze ca să ne iasă un spectacol bun.

Și ai avut momente în care ai vrut să renunți la un spectacol?

Da,de multe ori.și chiar am făcut-o. Dar asta a fost în studenție. După ce am terminat facultatea, n-am mai făcut asta pentru că mi-am dat seama că e mult mai important să te ții de cuvântul pe care l-ai dat și să-ți asumi orice ai face, decât să te retragi. Până la urmă totul este perfectibil, nu înseamnă că trebuie să neapărat rămână așa și cred că e nevoie să ne asumăm.

Care a fost prima experiență cu teatrul?

Prima oară când am fost la teatru… La 10 ani , am fost la „Sarea în bucate”. La un moment dat, după ce împăratul a dat-o afară pe fata mai mică pentru că ea a zis că îl iubește ca pe sarea în bucate , toți copiii au început să țipe la el „Cum?De ce o dai afară ?Noi știm povestea!”. Și era atât de mare gălăgia încât actorul principal, împăratul, a trebuit să se oprească și ne-a zis că dacă nu tăcem el o să plece. Până la urmă a tăcut toată lumea ca să poată vedea spectacolul mai departe.

Cum te-au influențat mentorii pe care i-ai avut până acum?image-original

Mentorul meu, Florin Grigoraș mi-a dat un set de principii și de credințe pe care le am vizavi de meserie și la care nu cred că voi renunța vreodată. Nimeni n-a putut să-mi schimbe perspectiva asta. Mi-a oferit niște direcții care întotdeauna îmi dau încredere că ceea ce fac e bine, și dacă nu e bine, știu de ce nu e și ce ar trebui să fac ca să schimb ceva. Iar asta e necesar oricărui artist. Cred că orice artist trebuie să aibă o direcție, să facă lucrurile ca să ceva. Și îi mulțumesc pentru asta.

Când începi să lucrezi la un rol nou te lași condus mai mult de partea analitică sau mergi mai mult pe instinct?

E o combinație. Cred că e nevoie de amândouă. Nu e ok să mergi doar pe una singură.La un moment dat lucrurile încep să se coaguleze și ajung într-un punct comun,nu poți merge doar pe instinct, mai întâi trebuie să analizezi, să vezi de ce faci și de ce zici anumite lucruri, să probezi cum e să le faci pe bune și să le spui .

 Există vreun rol pe care ți-ar plăcea în mod special să-l primești?Ceva ce îți lipsește?

Nu am un gen de rol pe care să-l prefer, pentru mine orice rol e o provocare, fiecare gen de rol e de fapt universul interior al unui om pe care trebuie să-l descoperi, să-l analizezi, să ți-l asumi , să-l faci să fie viu. Și e un proces greu de fiecare dată. Deci orice rol poate să fie o provocare.

Ai avut vreun rol cu care să trăiești după ce ai terminat un spectacol?

Nu cred că poți ajunge să te identifici cu altcineva și să uiți de tine, e doar un mit și ar trebui să ai probleme psihice ca să faci asta . Esti tu, tot timpul, și te identifici cu anumite probleme pe care le-ar putea avea altcineva, dar ești tot tu care încearcă apoi să le rezolve. Felul de a le rezolva poate să fie altul, dar în cele din urmă sunt niște lucruri în care toată lumea se poate regăsi, nu este nimic deosebit de nimeni, suntem în stare de orice, fiecare dintre noi.

Cum te-a influențat notorietatea?

Cred că sunt perioade în care ți se acordă mai multă atenție pentru că s-a întâmplat ceva minunat și altele în care nu ți se mai acordă. Și nu cred că e bine pentru niciun artist să se bazeze pe chestia asta, ci să caute să muncească și să-și facă treaba cât de bine poate. E un lucru care te poate ajuta dar în același timp poate să fie și o limită. Dacă nu avem curajul și perseverența să trecem peste, poate să fie un apogeu. Fiecare actor poate să aibă un rol pe care să-l considere cel mai bun. Și de aici vine momentul de declin. Dacă acordăm prea multă atenție notorietății riscăm să nu mai trecem de apogeul ăla și să râmânem atârnați de momentul ăla de glorie și să nu ne mai reinventâm în nici un fel. Și asta e o capcană.

Leave a Reply