Seara Molière

a4

Dacă aseară, în deschiderea FITCA, arădenii ne-au surprins cu o premieră în care personajele feminine au făcut cele mai bune roluri macho, iar personajele masculine au fost niște blegomani sau ratați, următoarele spectacole invitate au fost grupate într-o seară dedicată lui Molière.

dj4Totul a început în Sala studio de la etaj cu un remarcabil „Don Juan” produs de Teatrul de Comedie din București, o punere în scenă modernă și sensibilă (regizată de Andrei și Andreea Grosu), o revalorizare a unei piese clasice dintr-o perspectivă aparte. Am scris despre acest spectacol, aici. Tot ce aș putea adăuga, pe moment, este că acest Don Juan e una din puținele spectacole de teatru pe care aș fi dispus să le revăd – pentru că teatrul are ceva unic și deși un spectacol se joacă și se rejoacă (uneori cu aceeași actori) spectatorii sunt mereu alții.

a6A urmat un spectacol de Sală mare – „Avarul” produs de Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, de fapt tot o adaptare după J.  B. Molière, în regia lui Cristi Juncu. Un spectacol-școală despre cum se poate actualiza un text clasic.

Chiar dacă a beneficiat de un actor celebru prin faptul că joacă și în filme (este vorba de Andi Vasluianu) și al cărui aport în economia spectacolului a fost de necontestat, Baronu’ intervenind cu câteva rupturi și spre final conducând chiar, aparent, jocul, greul l-au dus ceilalți 12 actori.

a0Am remarcat și aici scenografia semnată de Cosmin Ardeleanu, pentru că decorul ingenios a reușit să valorifice ambele dimensiuni ale spațiului, grupând relația dintre Tatăl avar (rol în care Constantin Cojocaru face un joc de excepție) și copii săi (interpretați de Mihaela Popa și Ionut Vişan) pe verticală, în vreme ce relațiile dintre celelalte personaje se construiesc pe verticala scenei, pe scările spre sală chiar pe rândurile dintre scaune, de unde apar mai ales Baronu’ și Al doilea bodyguard – cel dat afară, cred. Mai multe despre acest spectacol, în recenzia de pe blog.

1 thought on “Seara Molière

Leave a Reply