Vulnerabil de la A la Z/ Pe jumătate viață ( ? )

Copyright-Simion-Buia-PE-JUMĂTATE-CÂNTEC-de-CRISTA-BILCIU-5190044

De la îngenunchiatul pe coji de nucă, până la marile întrebări. De la bătăile copilăriei, până la palmele grele ale decepţiei. De la oracole, prin clitoris, până la o căsnicie mizeră. De la un vis uite-aşa de mare, până la sfârşitul uite-aşa de mic, pitit într-o aluniţă. De la A la Z, vedem cum un cântec se descompune şi se transformă într-o amărâtă de jumătate. Vedem o jumătate de viaţă trăită pe jumătate în spectacolul ”Pe jumătate cântec” scris şi montat de Crista Bilciu la Teatrul de Foc Bucureşti, jucat în prima zi a Festivalului Internaţional de Teatru Oradea.

Suntem faţă în faţă cu un spectacol care, în primul rând, ne aminteşte că suntem oameni. E ca şi cum am fi noi cu noi, dis de dimineaţă, în faţa oglinzi : eroi veseli sau obosiţi, puternici sau nu prea, cu visele umflate sau prăfuite. Într-un cuvânt… vulnerabili. Iar din acest punct cred următoarea întrebare ar fi :  cum ajunge această propunere ispititoare să funcţioneze coerent pe scenă ?

Copyright-Simion-Buia-PE-JUMĂTATE-CÂNTEC-de-CRISTA-BILCIU-5190232Ei bine, totul începe de la textul Cristei Bilciu : o monodramă care despică parcursul biografic al unui destin aşa zis mediocru în momente -cheie familiare, fie ele magice, haioase, decisive, aparent banale, penibile  ori dureroase. Într-un ritm antrenant, care absoarbe, ni se succed în faţa ochilor dilemele contrariante ale fiecărei vărste, trăite cu aceeaşi intensitate de la 5 la 33 de ani. Păstrând intactă esenţa personajului, Anda Saltelechi trece limpede şi logic de la un stadiu psihologic la celălalt. Savoarea acestor transformări este dată de jocul energic, volubil şi asumat al actriţei a cărei prezenţă reuşeşte să umple scena : se zbenguie, dansează, cântă, râde, trânteşte, se miră, descoperă, plânge în sine…  În Umorismul, Pirandello amintea : ”Nu există om, observa Socrate, care să se deosebească mai mult de un alt om, decât de sine însuşi în succesiunea timpului . ”  Iată de ce cred că această partitură este o provocare, o provocare pe care Anda Saltelechi o duce până la capăt cu succes.

Mai există însă o dimensiune, un substrat pe care ne e imposibil să-l trecem cu vederea. Este vorba despre discreta creionare a contextului social-politic în care personajul evoluează, și anume arhicunoscuta formulă : copilărie cu cheia la gât, adolescență în plină perioadă de tranziție, iar maturitatea și tinerețea în democrația capitalistă ”work in progress”. E limpede că acest palier, alături de colajul întâmplărilor puternic particularizate și de parcursul psihologic fluid, oferă personajului mai multă credibilitate, ni-l apropie.

Copyright-Simion-Buia-PE-JUMĂTATE-CÂNTEC-de-CRISTA-BILCIU-5190185În ceea ce priveşte scenografia, elementul principal îl constituie proiecţiile video care sunt cu atât mai de efect cu cât joacă un rol mai important în poveste. Picioarele de om mare, cele 69 de sinonime ale cuvântului beat, spectacolul floral, lecţiile de anatomie, ora de photoshop, sunt câteva proiecţii bine închegate tocmai datorită legăturii aparte pe care o au cu acţiunea scenică. Rezultatul nu este acelaşi în cazul tuturor bucăţilor video, unele fiind mai puţin impresionante în raport cu ceea ce se întâmplă în poveste, cum ar fi nuca plimbăreaţă sau mânuţele care scriu mecanic.

E important totuşi de menţionat faptul că reprezentaţia din cadrul FITO constituie o excepţie, dat fiind că spectacolul a trebuit să fie întrerupt de trei ori din cauza problemelor tehnice generate de aparatura folosită. Aceste obstacole au fost însă gestionate surprinzător de bine din perspectiva jocului actoricesc, motiv pentru care spectacolul a putut fi perceput fără probleme ca un tot unitar solid.

”Pe jumătate cântec” este o întâlnire necesară care ne vorbeşte despre statul la cozi, despre acel  ”prea târziu”, despre cădere, despre copilărie, despre metamorfozele unei societății, ale unui om, ale unui vis… Și ne spune toate acestea cu multă sinceritate și multă emoție.

Leave a Reply