Agamemnon

g1

Pentru regizorul Andrei Măjeri teatrul este un adevărat spectacol. A încredințat reprezentația din această seară (o adaptare după Agamemnon sau cum m-am întors de la supermarket și i-am tras o mamă de bătaie fiului meu), unora dintre cei mai buni actori ai Teatrului Național din Cluj: Miriam Cuibus, Sorin Leoveanu şi Sânziana Tarţa. Trei actori cu mijloace de expresie particulare, din generaţii diferite, care operează în registre stilistice diverse, pun în scenă o familie care (ne) descoperă tragedia modernă, absurdă și post-ironică, trecând prin conceptele undeva-ului, tragediei și speranței.

g3Am remarcat (i)luminarea celor trei concepte, nu știu dac-a fost ideea scenografei Irina Moscu, dar indiferent cui i-a venit, s-a potrivit excelent în spațiul Sălii Euphorion. Deja cu muzica și personajele scoase din (con)text m-am obișnuit, întrebarea care mă preocupa la finalul spectacolului a fost: cum se numește piesa interpretată a capella de Sânziana Tarța spre final, după ce jucase un excelent băiețoi.

g2Rodrigo Garcia este de un autor pe care Andrei Măjeri știe să-l pună în valoare, descoperindu-l publicului nostru. În dicteul lor automat, personajele sale ating numeroase adevăruri umane, denunțând ororile lumii contemporane. Deși acțiunea este una povestită, nu și arătată, această familie – bună de pus în ramă de plasticată ce e – aduce cumva în scenă o tragedie. Și încă una clasică, ba de-a dreptul antică, din care pe undeva, a mai rămas speranța. Apropos, după piesă am intrat pe la supermarket – nici măcar nu m-am atins de coș, și am cumpărat mai puțin decât aveam nevoie. Carevasăzică nu-i totul pierdut 🙂

Am mai remarcat și cu altă ocazie apetitul acestui regizor de a experimenta și chiar de a-și fragmenta începutul de carieră, asta însemnând că este dispus și să-și asume riscuri. Pentru că iubește Clujul studenției sale, aș fi curios să-l văd cândva și ca spectator al propriilor spectacole – știu că nu-i place nimic și era considerat în facultate cel ce comentează imediat ce se plictisește ori remarcă ceva… Tot din citite/auzite mai știu că a început să scrie câteva de piese din care a definitivat câteva, din care cel puțin una a primit finanțare, așa că va fi montată curând – de apreciat că nu se cramponează de poziție, și își impune, deja, să nu se plafoneze!

Leave a Reply