Așteptându-l pe Maeterlinck

13938-vakok_bi-9756

Simbolismul a apărut în anii 1880, dar nu a rămas la lumină pentru mult timp, fiind eclipsat de modernismul care se afla în plină dezvoltare. A fost un curent care a subminat convenţiile burgheze şi a accentuat stările psihice disturbante şi disturbate, fiind adesea influenţat de spiritualism, anarhism şi socialism – concepte străine lumii burgheze. Simboliştii subliniau faptul că răspunsul emoţional în faţa artei este mai important decât cel intelectual şi că un artist trebuie să se folosească de imaginaţie şi intuiţie mai degrabă decât de observaţie şi descriere, astfel sugerând o realitate diferită de lumea cu care suntem familiarizaţi. Se miza pe producerea unei impresii puternice asupra privitorului, un câmp lexical de cuvinte-cheie asociate simbolismului şi definitorii pentru acesta fiind: spiritualism, mister, stranietate, necunoscut, disturbare, emoţie, anarhie, esoteric, perversiune. Un exponent al acestui curent a fost Maurice Maeterlinck, considerat cel mai important dramaturg al simbolismului. Acest dramaturg-poet a creat un teatru poetic, simplu, al aşteptării, susţinând faptul că în viaţa omului există doar un singur eveniment care contează, şi anume moartea. Pe această premisă merge şi piesa de teatru Orbii, care prezintă relaţia individului cu moartea, ea însăşi fiind un personaj aparent invizibil care înfluenţează viaţa personajelor. Personajelor, după cum afirmă autorul, le este frică de aceasta, deoarece nu au o profunzime spirituală şi psihologică, trăiesc în singurătate, necunoscându-şi sensul propriei vieţi.

Maurice-Maeterlinck-1

Pornind de la textul Orbii de Maurice Maeterlinck, regizorul Botond Nagy a glisat prin lucrarile lui Samuel Beckett, Hajas Tibor, Pilinszky János și Pier Paolo Pasolini în elaborarea sincretismului său, pe care îl numeşte instalaţie tehno-poetică. Proiectul face parte din programul dedicat tinerilor regizori şi a fost montat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, nefiind un spectacol de actorie sau regie, ci unul de muncă de echipă. Este o creaţie-colaj eterogenă, nonconformistă, cu multe tonuri, care se concentrează mai mult pe aspectual vizual (care treptat împresurează spectatorii) şi muzical, fiind un element de tensiune, care călăuzeşte personajele şi impune un ritm spectacolului. Replicile sunt poetice, absurde, având o perspectivă filozofică asupra condiţiei umane, dar nu sunt un element foarte utilizat, liniştea având un rol esenţial în acest teatru static. Se fructifică frica de moarte, căutarea şi nevoia de schimbare, dar şi lipsa de afecţiune, fiecare personaj fiind urmărit de o traumă sau o amintire din copilărie, sau chiar fiind captiv al acelei perioade pe care nu o mai poate depăşi. De exemplu, spectacolul se deschide cu o scenă în care un copil bizar, îmbătrânit îşi caută mama, iar în final, când îi simte prezenţa nu reuşeşte să se exprime, totul încheindu-se cu o ieşire violentă în care-şi distruge perna – simbol al copilăriei sau singurul obiect rămas din copilărie. De altfel, spectacolul este o reflecţie asupra problemelor societăţii actuale, care are nişte lacune elementare şi a lipsei de profunzime, insăilată de artificialitate. Societate în care se uzitează tot mai mult metafora orbirii (relaţia frivolă din acea piscină-acvariu, parada lascivă de modă cu imagini înfăţişând trupuri perfecte, dependenţa de pastile, înclinarea obsesivă asupra ştiinţei, cocaina înșirată de un personaj misterios cu un cap de câine, care pare să fie un fel de călăuză)13928-vakok_bi-8947

 

Personajele sunt diforme, neavând o identitate sau o vârstă certă, şi apar asemenea unor prizonieri într-un spa de lux, care sugerează nefirescul, lipsa umanităţii, privarea de libertate, în care relaxarea e un sofism. Acestea apar ghidate la început de un preot, dar odată cu dispariţia acestuia problemele devin vizibile pentru personaje. Un alt mare personaj absent este marea, despre care vorbeşte fiecare personaj şi care este invocată ca un spaţiu protectiv, prielnic pentru moarte. Se disting şi cei doi călători din Așteptându-l pe Godot, care sunt doar nişte martori şi contemplatori ai absurdului, nefiind implicaţi direct în cursul spectacolului. Emőke Kató face un rol de compoziţie notabil, sub masca unei femei bătrâne cu barbă, având o atitudine protectiv-grotescă cu plantele, covorul cu jucării ca amintire a copilăriei şi cu balerinul ratat, care pare să fie copilul său.

 

 

13934-vakok_bi-9565

Decorul impresionant este semnat de Carmencita Brojboiu, dar nu este utilizat suficient; astfel avem un bar, care pare un loc de popas, de aşteptare, fără a fi fructificat la nivelul la care s-ar fi putut, iar în profunzimea decorului se află un manechin negru, căruia nu i se întrebuinţează niciun rol, putând fi considerat doar ca martor la întregul amalgam de scene sau un simplu obiect. Sunetul mării, perdeaua de aburi, care adânceşte totul în neant, muzica tehno, urletele voit intense şi agasante, alături de inserţiile de lumină vie şi antrenantă, în tot sincretismul pus sub o lumină difuză, sunt elemente esenţiale pentru crearea atmosferei de univers distopic, imaginat de regizor.

 

13926-vakok_bi-8749

Revenind la spectacol, cu privire sintetică se observă faptul că  devine prea aglomerat, agasant şi alunecă de la textele lui Maeterlinck şi  Beckett la un colaj de improvizaţii pe diverse teme şi de scene obositoare, desfăşurate în paralel, dar, dacă ar fi să judecăm după principiile simbolismului, spectacolul şi-a atins ţinta, şi anume aceea de a impresiona spectactorul şi a-l face să se folosească de simţuri şi să empatizeze cu atmosfera creată decât să privească raţional şi influenţat de câmpul său de referinţă.

 

 

 

 

 

13893-vakok-plakat-rgb-preview

 

Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca
– ORBII- Omagiu lui Maurice Maeterlinck, Samuel Beckett, Hajas Tibor, Pilinnszky János şi Pier Paolo Pasolini;
Regia: Botond Nagy
Decorul: Carmencita Brojboi
Costumele: Márton Erika
Muzica şi sound design: Kónya Ütö Bence
Coregrafia: George Pop
Video mapping: Rancz András
Dramaturgia: Kali Ágnes
Light design: Eröss László

Cu: Viola Gábor, Vata Loránd, Szücs Ervin, Sigmond Rita, Platz János, Marósan Csaba, Kicsid Gizella, Kántor Melinda, Imre Éva, Farkas Lórand, Bodolai Balász, Árus Péter, Albert Csilla

      FOTO Biro Istvan

 

 

Leave a Reply