Cabaretul Dada: precizie și liane întrebătoare

c1

Dada neagă totul. Dada este nimic și Dada este totul. Dar ce este Cabaretul Dada?

c5O piesă Dada despre Dada scrisă de dramaturgul, poetul și prozatorul Matei Vișniec, montată în spirit Dada la Teatrul Regina Maria Oradea de Anca Bradu cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la izbucnirea mișcării Dada. Un spectacol care provoacă, antrenează și ridică semne de întrebare, cu o echipă de actori a căror interpretare primește un mare „Da”.

Negare pentru reinventare

Pentru a putea recrea atmosfera spectacolului „Cabaretul Dada” e necesar să luăm în considerare faptul că teatrul, la fel ca orice formă de artă, poate genera o idee care să ridice un semn de întrebare sau poate ridica un semn de întrebare care să genereze o idee. De această dată ne confruntăm cu o ambiguitate mecanică și împânzită de simboluri care ghidează publicul printr-o junglă plină de liane întrebătoare.

Astfel, fiecare spectator are periculoasa liberate de a-și găsi propriul drum, galopând în jocul de-a anarhia.

c4„De-a” pentru că, deși Dada este o mișcare a absurdului absolut îndreptată împotriva ororilor celui de-al doilea război mondial, promotorii acestui viitor curent au avut un scop clar: negarea pentru reinventare. Bineînțeles că nihilismul dadaiștilor, izvorât dintr-o rană comună, a cunoscut forme de manifestare diverse și, uneori, contradictorii, toate însă guvernate de forță.

Acestei forțe, coregrafa Mălina Andrei i-a adăugat precizia. De ce precizia? Pentru că poemele simultane specifice Dadei și regăsite în spectacol trebuie să fie însoțite de mișcare matematică, sincronizată la virgulă: jocul de-a anarhia este un haos perfect organizat pentru că ce face Dada altceva decât să întoarcă totul pe dos?

 

Perspective, perspective, perspective

c7„Cabaretul Dada” este un spectacol cadențat, întrunind în sine fragmentele mai multor perspective care definesc acest curent de avangardă. Cu toate că ritmul captivant în care se succed scenele și prestația autentică a unei echipe de actori bine închegate pot creea, în ciuda ambiguității, o confuză impresie de unitate, odată ce pragul senzorial este depășit și simbolurile descifrate, devine evident faptul că spectacolul este un mozaic al perspectivelor. Mișcarea Dada este privită prin lupa contemporaneității dezorientate.

Ce înseamnă Dada? întreabă prezentatoarea Alina Leonte, adresându-se celor doi „specialiști” – Mihaela Gherdan și Emil Sauciuc. Tensiunea comică rezultată ne dă de înțeles că poate nici acum, la 100 de ani de la primele manifestări dadaiste, nu reușim să înțelegem ce a însemnat într-adevăr: o cochilie vidă? produs comercial? „merde”?.

c8Nu știm nici măcar ce înseamnă cuvântul dada. „De unde vine numele Dada?” îl interoghează Domnul Dada (Șerban Borda) pe Tristan Tzara (Richard Balint). Poetul român, exasperat până la epuizare, îi oferă de fiecare dată o altă poveste la fel de sinceră. De fiecare dată însă este acuzat de minciună. Știm totuși că această nevoie de a nega și de a batjocori tot ce există provine dintr-o disperare acută care își are rădăcinile în tragedia primei conflagrații mondiale. Spectacolul abundă în scene care înfățișează simbolic absurditatea războiului.

c11Soldații (Alin Stanciu, George Dometi, Andrei Sabău, Eugen Neag, Ciprian Ciuciu) se pregătesc să își înfigă crucile în pământul patriei, sunt primite mesaje de pe front, consiliul bătrânilor se sfătuiește cum să își omoare copiii, iar soldatul decedat în război, Alain (George Dometi) își recită ultima poezie scrisă înainte de moarte în murmurul funebru al dadaiștilor, întrerupt de intervențiile stridente ale artistei Emmy Hennings (Angela Tanko) și ale Sophiei Tauber-Arp (Gabriela Codrea). Toate acestea pentru că, deși absurditatea războiului se confundă cu lipsa de logică a acestei mișcări de avangardă revoluționară, Dada neagă moartea.

c10Comunismul este acuzat de plagiat, sexualitatea devine o armă de rezistență și negare, divinitatea este desființată pe motiv că nu poate înțelege omul, curentele artistice, „ismele”, devin niște manechine împopoțonate și huiduite cu patos de către toți dadaiștii, actorii se  înfățișează în fața publicului deziluzionându-l, ironizându-l în stil Dada și întregul Cabaret Voltaire, cu Tristan Tzara, Hugo Ball (Mirela Lupu), Marcel Iancu (Sebastian Lupu), Emmy Hennings, Sophie Tauber Arp, Jean Arp, însoțiți de Domnul și Doamna (Ioana Dragoș Gajdo) Dada, își dezvăluie măruntaiele. Unul dintre atuurile spectacolului este acela de a vorbi despre Dada prin forme „artistice” specifice Dadei. E ca și cum Dada ar vorbi despre sine însuși.

Câteva cuvinte despre spațiul spectacolului

c6Spațiul acestui „discurs teatral de autocaracterizare” a fost creat de Doru Păcuran în așa fel încât multifuncționalitatea elementelor să servească nevoilor dadaiste ale spectacolului: o cortină pictată abstract și haotic, discul rotativ care susține o amplă mișcare scenică, mesele, scaunele și pianul care sugerează diferite spații de interior și o „hotă” care pare să absoarbă toți dadaiștii în neant.

Costumele Andei Bădulescu Vișniec alcătuiesc un mozaic viu de culori și forme, zugrăvind astfel amplul univers liber și contradictoriu al Dadei. Toate acestea acompaniate de muzica vibrantă, puternică și fluidă semnată de Ovidiu Iloc.

 

Dezintegrând cortina imaginară

Deși am amintit deja de câteva ori calitatea prestației actorilor, țin să subliniez faptul că efortul depus, implicarea profundă, precizia, coordonarea și colaborarea de care au dat dovadă, s-au materializat într-o forță capabilă să dezintegreze cortina imaginară care de prea multe ori desparte publicul de scenă.

 

Să ne întrebăm

c9Întrebările lansate de acest spectacol sunt numeroase: ce înseamnă moartea?

Care este sursa revoltei interioare a omului?

De ce avem nevoie de negare?

Nu excludem nici întrebarea… cât de adânc în abstract poate să se scufunde teatrul?

Sunt multe de spus, dar aleg să mă opresc la un aspect pe care îl consider esențial: Dada a negat arta și -ismele pentru a ajunge astăzi definit astfel: „Dadaismul este un curent artistic”.

Eu propun să ne întrebăm ce face timpul din noi…

 

Leave a Reply