Linoleum

linoleum

Piesa fraților Vladimir și Oleg Presniakov, în regia lui Alexandru Dabija, jucată în octombrie în Sala Mare a Teatrului Național din Cluj-Napoca. Am mers la teatru pentru regizorul de pe afiș, ca și pentru muzica Adei Milea, deoarece despre cei doi ruși nu auzisem mare lucru, decât că sunt autori contemporani, lăudați pentru textele inspirate din viața de zi cu zi.

Dintre actorii din distribuție îi știam doar pe Anca Hanu (Nașa) și Cristian Rigman (Mirele) din trupa Adei Milea, ca și pe Sânziana Tarţa (Mireasa).

lino3

În timpul piesei m-am „împrietenit” pe rând, cu actorii interpreți ai personajelor principale Cătălin Herlo (Kolea), Radu Lărgeanu (Andrei) și Ionuţ Caras (Igor Igorevici), ca și cu câțiva din rolurile secundare: Matei Rotaru (Arkadi, vecinul), Diana Buluga (Mama miresei) și Adrian Cucu (Nașul).

lino4Bine au jucat Alexandra Tarce (Prietena miresei) și chiar și Cristian Grosu (în rolul Cadavrului).

Chiar mă întrebam în debutul piesei, ce rol ingrat o mai fi și ăsta? să joci un cadavru… dar până la urmă a avut și el un rol important în economia piesei. Dezvălui intriga (fără a strica surpriza vizionării), așa cum apare în program: doi inși închiriază un apartament într-un cartier sărac și se hotărăsc să-l renoveze. Sub podeaua acoperită cu linoleum, găsesc un cadavru de care vor neapărat să scape, însă își face apariția proprietarul, care află că omul vânăt este… fratele celor doi. Pentru a scăpa de cadavru, începe o odisee delirantă.

M-am întrebat adeseori cu invidie de unde diferența de calitate între piesele de la Huntheater și cele de la Teatrul Național (mă gândeam că talentele se împart între mainstream-ul Teatrului central și underground-ul periferiei artistice, recte Fabrica de pensule și Reactor), dar iată că se prefigurează aici o trupă de calibru, iar ingredientele de succes se arată a fi regizorii de renume și nota aparte oferită de muzica Adei Milea.

Leave a Reply