Maeterlinck – Orbii

orbi

Scriitor flamand integrat culturii franceze (dramaturg influenţat de Stéphane Mallarmé şi Villiers), Maurice Maeterlinck a realizat o mutaţie esenţială în teatru, definitorie pentru arta dramatică a secolului al XX-lea – fiind considerat pe bună dreptate creatorul dramei simboliste. Neglijarea voită a caracterelor şi a acţiunii, lipsa de individualizare a personajelor, imprecizia psihologică, libertatea expresiei poematice, susţinută în dauna construcţiei dramatice, sunt trăsături moderne pe care Maeterlinck este primul care le pune în pagină.

În ce măsură sunt scrierile sale încă actuale? Trăim într-o cultură oarbă, în care indivizii se întâlnesc fără să se vadă, acest teatru al aşteptării, plasat într- o atmosferă de vis, este o încercare de a deschide ochii. „Văd atunci când visez”, spune un personaj. Nu am mai văzut un spectacol la Teatrul Maghiar din Cluj de la incidentul cu Zholdak de la premiera Rosmersholm. Pentru mine acel  spectacol a fost unul de referință în „relația” cu acest teatru, și am evitat acel spectacol, deși am fost la conferința lui George Banu, preferând să merg la Pelicanul ca s-o aplaud pe tânăra actriță Éva Imre.

Revenirea mea în sala Teatrului Maghiar de Stat din Cluj s-a datorat premierei Orbii, în regia lui Botond Nagy, beneficiar al programului dedicat tinerilor regizori inițiat în această stagiune. Din câte știam, Nagy mai lucrase ca asistent de regie pentru Tompa Gabor, de aceea eram curios în ce măsură tipul de teatru practicat de Tompa, numit cu puțină emfază „teatru de artă”, a influențat concepția artistică a tânărului regizor maghiar care se definește pe sine ca fiind mai degrabă un artist vizual decât un regizor de tip clasic. Ei bine, a fost vorba de un omagiu adus multor creatori, de la Samuel Beckett la Pilinszky János, Hajas Tibor și Pier Paolo Passolini.

Astfel că am asistat la un spectacol impresionant (16+), într-un decor creat de Carmencita Brojboiu, care simulează un SPA high class unde toată lumea trebuie să se simtă bine. Ca spectator, m-am simțit parte a visului (sau coșmarului) tânărului creator vizual care-și „rezolvă” spectacolele prin piese muzicale de mare impact. De asemenea, remarcabil la Botond Nagy este faptul că folosește mai multe texte într-un spectacol. Într-un interviu cu Zoltan Csép, acesta recunoștea că simte că un singur text e prea puțin, și că are nevoie de rezerve în care să se piardă, ca la un moment dat să descopere momentul de sinceritate, adevărul.

Leave a Reply