Meșterul Măjeri

34877827_10217102752819742_3513345890226012160_o

Orice culme e severă și cere sacrificii pentru a o urca: de la dealul lui Sisif, la creasta personală a fiecărui individ și până la realizarea unui spectacol modern de secol XXI. Mitul estetic Meșterul Manole a stat și la baza piesei de teatru omonime scrisă de Lucian Blaga. Poetul expandează motivele exploatate de baladă dintr-o perspectivă expresionistă, care îi permite scriitorului să confere realităților o nouă expresie prin raportarea la absolut și la imortalitatea dobândita de creator în urma creației.

Profitând inteligent de elasticitatea piesei și plasând acțiunea într-un „timp mitic românesc”, Andrei Măjeri dă naștere unui sincretism actual, omagiind memoria celui care a fost Lucian Blaga. La o citire atentă a piesei se observă un limbaj greoi, arhaic, poetic, greu de receptat și cu atât mai greu de montat, dar travaliul regizoral se dovedește a fi eficace și satisfăcător și pentru spectatorii cusurgii. Fidelitatea lui Andrei Măjeri față de text este, însă, una cu totul relativă fiindcă fructificând inteligent sobrietatea poetică și onirică a scriiturii, creează propriul său scenariu dramatic.

Drama de idei filozofice servește ca suport, fiind îmbogățită cu versuri ale poetului, rostite de Amfitrionul-oracol (personaj imaginat de regizor) Miriam Cuibus, care printr-un magnetism magic interpretează un discurs poetic despre condiția de făuritor. Apariția de început a acestui personaj (dovedindu-se a fi un modulator al spațiului mitic și apărând imprevizibil în momente cheie) este puternic marcantă și sugerează ideea principală din viziunea regizorală, și anume cucerirea eternității prin artă.

34963424_10217102735779316_4511181077871591424_o

Alegerea locului reprezintă contactul cu spiritualitatea și sacralitatea, cu elementele definitorii pentru motivul jertfei, anunțată de starețul Bogumil (interpretat de Ionuț Caras) și de Găman (jucat de Radu Lărgeanu) încă din primul act. Spectacolul folosește trei spații de joc, care ulterior se vor omogeniza într-unul multifuncțional. Astfel, începe cu atelierul lui Manole, cu un decor propice meditației grave: lămpi intime și difuze, cu un zid tăcut și aparent masiv, cu măsurătorile lui Manole proiectate pe zid și cu o rampă multifuncțională – simbol al zidurilor căzute – pe care doarme Găman – simbol al omului primitiv reprezentativ pentru forțele magice.

Interpretat de Radu Lărgeanu, un actor cu o bogată experienţă în roluri de comedie, clovnul tragi-comic premonitoriu apare înainte celor două decese (Mira și Manole). Starețul Bogumil este reprezentantul celor două principii universale: al binelui și al răului, dar totodată fiind un confident al lui Manole. Ionuț Caras, care și-a însușit responsabil rolul, reușind să provoace emoție și mister prin prezența sa enigmatică și prin cântecul peregrinant interpretat la începutul spectacolului, întregește spațiul mitic în care a fost introdus spectatorul de către amfitrion.

35050979_10217102747259603_5085859886898610176_oMira, “căprioara neagră”, simbol al purității și frumuseții, singura potentă de a deveni altar, este interpretată de Romina Merei, care face un rol de raţionalistă cinică şi totodată inocentă, tragică, dar veselă și încrezătoare în meșteri. Perechea adamică, trăind într-o uniune înainte de timp, o completează Manole, interpretat de Sorin Leoveanu prin tăceri cântărite, nebunie împletită cu suferință, realizând un rol echilibrat, complex, natural, printr-o umanitate autentică, vibrantă, oscilând (maladiv aproape) între jurământul devenit a doua natură şi foamea de a scăpa de povara bisericii-blestem, niciodată satisfăcută, niciodată atinsă.

Regizorul introduce umbra lui Manole ca personaj, un funambul pe firul conștiinței meșterului, interpretat de Ruslan Bârlea, marcând în final printr-un cântec munificent abrutizarea meșterului. Modificările înfăptuite de regizor nu se opresc aici, întrucât zidarii sunt trei (Mihai-Florian Nițu, Cosmin Stănilă, Radu Dogaru), apoi apare un Arhanghel (Cristian Rigman, prezență androgină) și Doamna lui Vodă, care întregește tabloul în auriu arsenic și albastru cobalt al familiei voievodale. Doar prin simpla analiză al acestui grup statuar se observă minuțiozitatea muncită a detaliilor și ingenioasa idee de a transforma replicile în personaje.

Cel de-al doilea spațiu de joc este sugerat printr-un joc modern și minimalist de lumini, care adâncesc și luminează misterul construcției eteroclite, printr-un fum misterios, care prevestește sacrificiul ce va urma să fie înfăptuit și prin luminile roșii – fiind imaginea forței generatoare și impulsive a tinereții, al tainei profane. Tot în acest spațiu se va finaliza jurământul zidirii, materializat în spectacol printr-un joc de pixeli și haina Mirei, care sugerează fin acțiunea înfăptuită, servindu-și scopul fără a frapa.

Sincretismul lui Măjeri este întrepătruns de nenumărate trimiteri culturale, clerice și folclorice. Astfel, vestimentația starețului Bogumil va aminti mereu de Kirill din Andrei Rubliov-ul lui Tarkovski, dar și cea de început a lui Manole va duce spre Tarkovski. Vestimentația Mirei alături de scena în care zidarii mănâncă rodii (dedublați pe fundal de scena din film) amintesc de Culoarea rodiei a artistului armean Serghei Paradjanov. Cocoșul sugestiv proiectat pe zid în primul act, când apar zidarii, duce spre motivul biblic în care Iisus a spus “mai înainte de a cânta de două ori cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine”; la fel ca în pilda creștină, unul dintre meșteri a dorit să îl părăsească pe Manole.

Costumele personajelor din ultimul act fac trimiteri la icoanele bizantine, atât prin culorile asociate cu mână de geniu de artistul Lucian Broscățean, cât și prin motivele care apar pe acestea. Pe aceeași linie, menționez faptul că și costumele zidarilor sunt dublate de un strat de semnificații, deoarece prezintă aceeași cromatică, asemenea zidului din început, sugerând faptul că această construcție le-a acaparat și marcat întreaga existență. Horele despre simplitate și suferință interpretare de Maria Lătărețu, Domnica Trop și Doina Badea sunt un element clar reprezentativ pentru tradiția națională.

Un estet probat este Mihai Păcurar, care reduce totul la linii și forme geometrice, realizând o scenografie minimalistă de impact. Totul este sugerat în universul vizual al scenografului: de la structura bisericii dărâmate reprezentată de bare de lumină, până la creația structurii din final și până la misterioasa săgeată roșie care coboară din cer, sugerând finalitatea proiectului. Scena de final nu e o sinucidere oarecare, ci contopirea creatorului cu opera și unirea lui dincolo de existența efemera cu Mira.

35135034_10217102743859518_5535213555978076160_o

Viața omului și a artistului Manole este biserica, menirea lui s-a împlinit fără satisfacții și, neavând ce mai jertfi, el intră nu numai în neființă, ci în memoria colectivă, în legendă. Ceilalți zidari rămân în viață, ca semnificație a permanentei dorințe de a concepe ceva nou , fiecare din ei putând fi un alt Meșter Manole. Ridicarea în legendă este înfăptuită de regizor prin două podiumuri de culoare kitschoasă, pe care se află Mira și Manole, alegerea putând fi interpretată ca o fină ironie.

O atitudine iconoclastă se regăsește în imaginile proiectate, care reprezintă biserici în construcție, alternate cu spitale în ruină, dar și în alegerea ca marii episcopi să fie interpretați de niște copii. Cea din urmă idee poate fi interpretată și ca o sugestie a continuității, a faptului că mitul zidarului nu este izolat și singular. Nisipul, simbolul al multitudinii, al regenerării este folosit în finalul spectacolului – Bogumil îi toarnă nisip între palme unui zidar.

Cu toate că textul este grav, regizorul a găsit oportunități de a oferi unele momente comice: simpla apariție a lui Găman; solii interpretați de Anca Hanu și Sânziana Tarța, care apar înarmați și impulsivi, interpretând cântece; și punga de sânge albastru a lui Vodă. De asemenea, apar momente comice și din dialogul intim al Mirei cu Manole, care este de-a dreptul savuros pentru un text filozofic și greu de rostit.

Deși foarte modern și bine racordat la gusturile publicului actual, spectacolul are și mici dezechilibre. Unul dintre ele fiind prima parte, care este mult prea lungă și face ca spectacolul să scadă în intensitate. Tot în prima parte, prezența umbrei pare a fi cusută cu ață albă, parcă neavându-și locul pe scenă. Grotescă și nejustificată mi s-a părut zvârcolirea zidarilor în spatele lui Manole.

Să dăm însă cezarului ce e al cezarului și să recunoaștem faptul că Andrei Măjeri este un regizor de primă clasă și cei doi meșteri Matei Păcurar și Lucian Broscățean sunt doi artiști versați, care împreună au făcut omogenă și fluentă o operă greoaie și presărată cu numeroase substraturi culturale. Gesturi modelate și pauze meditate, amprente personale (cărucioarele de cumpărături regăsite și în Agamemnon), scene cusute cu măiestrie, feerie vizuală, tablouri estetice; toate aceste cioburi de portret descriu proiectul ambițios al lui Măjeri și al echipei sale de meșteri-zidari.

“Jocul e scurt. Dar lungă și fără de sfârșit minunea”. Așa și reprezentația lui Măjeri: e scurtă, dar lung ecoul ei, ce urmărește spectatorul.

scenariu de Andrei Măjeri după Lucian Blaga

regia și ilustrația muzicală: Andrei Măjeri
decor și video design: Mihai Păcurar
costume și styling: Lucian Broscățean
mișcarea scenică: Sinkó Ferenc
pregătirea muzicală: Incze G. Katalin
încălțăminte: Mihaela Glăvan
imprimeuri digitale realizate la: YOUNG Advertising
consultant creativ: Liana Martin
asistenţi de regie: Alexandra Felseghi, Petro Ionescu
maestru de lumini: Măfdălina Mânazt
mulțumiri speciale: Genoveva Hossu, Paul Pitea, Carmen Cherecheș, Adelina Șulea

Distribuţia:
Manole: Sorin Leoveanu
Mira: Romina Merei
Starețul Bogumil: Ionuț Caras
Găman: Radu Lărgeanu
Întâiul (a fost cândva cioban): Mihai-Florian Nițu
Al doilea (a fost cândva pescar): Cosmin Stănilă
Al treilea (a fost cândva călugăr): Radu Dogaru
Amfitrion spectacol / Doamna lui Vodă: Miriam Cuibus
Vodă: Ioan Isaiu
Solii lui Vodă: Anca Hanu, Sânziana Tarța
Umbra lui Manole: Ruslan Bârlea
Protestatarul / Arhanghelul: Cristian Rigman
Femeile: Adriana BăilescuElena IvancaIrina Wintze
Călugării (copii): Dragoș Bârlea, Tudor Corb, Teodor Pop-Curșeu, Alex Todea

regia tehnică: Arhidiade Mureşan
operatori lumini: Mădălina Mânzat, Andrei Mitran
sonorizare / video: Marius Rusu, Vasile Crăciun
sufleor: Ana-Maria Moldovan

 

Leave a Reply