Nașterea tragediei

tragedia

Note de lectură a eseului scris de domnul Dan Predescu: Europa trecută, Asia viitoare – Nașterea regiei teatrale 

Morfemele limbajului teatral sunt tonul (declamația, vocea actorului), gestul („jocul” actorului) și cuvântul (dialogul sau monologul rostit). Tragedia s-a născut din spiritul muzicii, spune Nietzsche, din simbioza apollinic – dionisiac. Literatura ar fi apărut începând cu epopeea lui Ghilghameș – cea mai veche scriere literară păstrată a umanității, datând de la începutul mileniului al III-lea.

Sau, pe continentul European, de la Odiseea – apărută în a doua jumătate a secolului VIII î.Hr. (2.000 de ani mai târziu). Omenirea n-a gândit întotdeauna astfel, iar faptul, conform tezei lui Julian Jaynes din The Origin of Consciousness in the Breakdown of the Bicameral Mind, este vizibil studiind Biblia și alte scrieri majore. Psihologul american afirmă că sunt diferențe vizibile între Iliada, narată de către un povestitor lipsit de conștiință de sine și Odiseea, care conține numeroase auto-referințe.

Au „comunicat” aceste două texte? Poemul lui Ghilghameș a fost descoperit abia în secolul al XIX-lea, fiind probabil de origine sumeriană, dar el a fost absorbit și adaptat de civilizațiile succesive ale Mediteranei orientale. Episoadele poemului nu au o legătură literară unele cu altele (asemeni rapsodiilor din Iliada), fiecare narând câte o ispravă săvârșită de erou.

Teatrul grec s-ar fi născut (presupunem noi azi) din imnurile cântate în cor – în cinstea lui Dionisos, venerat de țărani ca divinitate ocrotitoare a viilor, livezilor și ogoarelor. Însă era accepțiunea divinității aceeași cu cea de azi? Se pare că nu, reprezentarea divinității fiind mai puțin abstractă pentru vechii greci decât ne putem imagina noi azi. Cântăreții purtau măști de țap (care în limba greaca este “tragos” – de aici venind și “tragedie” = cântecul țapilor, ôidia însemnând cânt) și intonau în cor imnuri de laudă a zeului, sub conducerea unui „corifeu”.

Apoi corul s-ar fi împărțit în două semi-coruri (ce cântau alternativ) în frunte cu doi corifei care-și dădeau răspunsuri unul altuia. În momentul când unul din coriști ar fi răspuns corului și corifeilor prin cuvinte atribuite zeului, ca și când el însuși ar fi fost Dionisos – în acel moment a apărut primul actor. Un articol mai amplu (și mai bine documentat), aici.

Leave a Reply