Omul care nu cunoştea gustul sau superstiţia eşecului – Teatrul Naţional Radiofonic

mircea_eliade

Teatru radiofonic sau… farmecul surprinzător al unor voci clare, convingătoare, de o expresivitate vie şi o precizie matematică aşezate într-o structură dramatică solidă, într-un cadru muzical care nu se teme să spună lucrurilor pe nume… M-am cocoţat în vârful patului cu perechea de căşti în urechi şi privirea lăsată să cadă în gol, iar spectacolul de teatru radiofonic regizat de Gavriil Pinte a trecut testul: m-a captivat, m-a informat şi pe alocuri…m-a emoţionat

Bine … dar cum? Cum a reuşit această creaţie, în cele două părţi ale sale (Mircea Eliade – Jurnalul unei opere şi Mircea Eliade – 2. Jurnal de suferințe și împliniri.) să transforme parcursul biografic, profesional şi profund personal, aparţinând unei personalităţi care a fost nici mai mult nici mai puţin decât liderul unei generaţii, într-o poveste pertinentă, limpede şi savuroasă? Ca în cazul oricărei construcţii complexe şi puternice, secretul stă într-o fundaţie de încredere… Aici vorbim despre scenariul realizat de Sorin Alexandrescu care se foloseşte de o idée probabil previzibilă, dar foarte bine pusă în valoare.

La ora 9:40, Mircea Eliade face un atac de congestie cerebrală şi păşeşte confuz dincolo de graniţele dimensiunii noastre, undeva între lumi, trezindu-se faţă în faţă cu o călăuză şi un cititor în pietre. E un caz de forţă majoră, aşa că cei trei încep un activ proces de rememorare şi descifrare a destinului unui om în lipsa căruia “lumea nu va mai fi niciodată aceeaşi”. Firescul, naturaleţea şi logica dialogului creează impresia solid susţinută de credibilitate, impresie indispensabilă unor astfel de mărturisiri.

Trecutul şi prezentul se întrepătrund, se topesc împreună, îşi vorbesc, iar astfel îi întâlnim pe Emil Cioran, Eugen Ionescu, Miron Radu Paraschivescu, Nina Eliade, Cristinel Eliade, Salazar, Ortega Igaset, Kierkegaard, Vânzătorii de ziare… Pagini de jurnal, scrisori, articole, cărţi, înregistrări, declaraţii, totul este pus în slujba zugrăvirii culiselor acestei vieţi care sfidează orice tipar, zugrăvire posibilă datorită celor două instrumente esenţiale: voce şi muzică. Dincolo de frazarea bine şlefuită prin care poţi gusta rotunjimea fiecărui cuvânt şi de impecabilul dozaj al intensităţilor, vocile actorilor alcătuiesc un colaj plăcut, elegant al contrastelor: oboseală metafizică şi prospeţime, catifelare şi stridenţă, pragmatism şi visare, feminin şi masculin, tulburare şi linsişte, iar la baza tuturor, o profunzime naturală, atent construită. Jocul continuă cu montajul muzical realizat de Patricia Prundea  care posedă un rol elementar în captarea ascultătorilor fie că e vorba de melodii care te poartă pe cursul unei ape line sau de sunete neaşteptate, ca o găleată sănătoasă cu apă rece. Din orice unghi ai privi, totul e autentic, limpede şi cu măsură.

Primul roman, India, Himalaya, România, Portugalia, Paris, Chicago, muncă, filosofie, angoase, literatură, lecţii de viaţă, cărţi, cărţi şi iar cărţi, pasiuni, obsesii, descoperiri, ramuri care se încolăcesc strâns pentru a forma arborele numit activitatea ştiinţifico-literară a lui Eliade… Aşa s-ar rezuma în câteva cuvinte prima parte a spectacolului: Mircea Eliade – Jurnalul unei opere (un titlu direct şi sincer). Iar în ceea ce priveşte partea a doua… aici lucrurile încep să coboare mai adânc, infiltrându-se prin dedesubturile decorurilor, explorând experienţele sale transformatoare, roşii, negre, cenuşii, care l-au urmărit neobosit, suflându-i în ceafă la fiecare pas: moartea Ninei, vinovăţia, perfecţionismul, frica de eşec, dorul de ţară, moartea prietenilor, conflictele din lumea culturală, condiţia de român, ororile comunismului care au depăşit orice graniţă, iar spre final… conştientizarea propriului cadavru. “Toţi visăm… Aşa începe, ca-ntr-un vis!”

Iată-ne aşadar faţă în faţă cu un spectacol capabil să câştige categoric atât pariul cu misiunea sa artistică (putem spune fără ezitare: e frumos, te impresionează), cât şi cu statutul său de material documentar şi documentat deoarece serveşte responsabil o fracţiune de istorie: amprenta resimţită şi azi a unui om şi a unei epoci. Suntem aşadar cu un pas mai aproape de Eliade.

Cele două spectacole sunt la un click distanţă: AICI şi AICI.

 

Mircea Eliade – Jurnalul unei opere

Scenariu de Sorin Alexandrescu.

Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Gavriil Pinte.

În distribuţie:

Mircea Eliade: Florin Zamfirescu

Femeia călăuză: Florina Cercel

Cititor în pietre: Bogdan Dumitrescu

Emil Cioran: Dan Condurache

Eugen Ionesco: George Mihăiţă

Nina Eliade: Felicia Pinte

Ortega Igaset: Dan Aştilean

Cristinel Eliade: Ana-Maria Bălescu

Vânzătorii de ziare: Dan Codreanu, Alexandru Neculcea, Ciprian Chiricheş, Ana Maria Bălescu

Miron Radu Paraschivescu: Tomi Cristin

Kierkegaard: Gavriil Pinte.

Regia de studio: Milica Creiniceanu.

Regia muzicală: Patricia Prundea.

Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu.

Redactor şi coordonator de proiect: Magda Duţu

 

 

Mircea Eliade – 2. Jurnal de suferințe și împliniri.

Scenariu de Sorin Alexandrescu.

Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Gavriil Pinte.

În distribuţie:

Mircea Eliade: Florin Zamfirescu

Femeia călăuză: Florina Cercel

Cititor în pietre: Bogdan Dumitrescu

Emil Cioran: Dan Condurache

Eugen Ionescu: George Mihăiţă

Nina Eliade: Felicia Pinte

Vânzătorii de ziare: Dan Codreanu, Alexandru Neculcea, Ciprian Chiricheş, Ana Maria Bălescu

Miron Radu Paraschivescu: Tomi Cristin

Salazaar: Vasile Toma

Vizitiul: Dan Aştilean

Portarul: Gavriil Pinte.

Regia de studio: Milica Creiniceanu.

Regia muzicală: Patricia Prundea.

Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu.

Redactor şi coordonator de proiect: Magda Duţu

 

 

 

 

Leave a Reply