Procesul

P6

Trupa de la Teatrul Naţional Lucian Blaga din Cluj a susținut în această seară, în premieră, spectacolul Procesul după Franz Kafka, în traducerea lui Gellu Naum și regia Mihaelei Panainte – care semnează și dramaturgia alături de Daniel Ilea.

p2Ținând cont de subiectul de actualitate, Procesul se va juca multă vreme la Cluj cu sala plină, iar publicul (chiar și cel care a uitat romanul lui Kafka) se va recunoaște în personajul K, atins de mecanismul justiției sociale – la fel de rece și impersonal azi, parcă la concurență cu justiția divină.

Chiar dacă l-a scris acum mai bine de un secol, Kafka nu și-a văzut romanul publicat. Nici nu l-a terminat (asemeni multor romane ale sale), deși a scris un capitol care duce povestea la final. Și totuși Procesul a ajuns una dintre cele mai cunoscute opere ale sale, asta probabil și pentru că și justiția – așa cum o știm – este nesfârșită.

P5În scenografia lui Helmut Stürmer încăperile lipsite de aer ale tribunalului au fost reprezentate sub forma unei colivii „în căutarea păsării”; o instalație completată de repetițiile ținute în Hala Unirea, într-o „atmosferă kafkiană perfectă“. Birocrația de la banca unde K este procurist este sugerată prin coregrafia inspirată a lui Enikő Györgyjakab. Ionuț Caras face iar un rol mare – pe măsura importanței în spectacol – foarte bun atât în monologul personal cât și în dialogurile cu ceilalți actori de pe scenă.

P3Trupa de la Teatrul Național Cluj dovedește și la acest spectacol că s-a sudat acolo un colectiv de actori care lasă deja impresia unui joc ludic, susceptibil de premii, asemeni reușitelor Clasa noastră, Linoleum sau Romeo și Julieta din stagiunile trecute.

Singurul pericol, odată găsită această cale de expresie comună în care se simte bucuria jocului scenic, este să nu cadă în manierism 🙂 dar de problema aceasta sunt convins că se ocupă regizorii. După Ionuț Caras, care merită toate aplauzele pentru personajul construit, l-am remarcat pe Cristian Grosu care face trei personaje: pictorul „de succes” Tintorelli, timidul aprod și un savuros biciuitor.

p1Urmează în ordinea apariției, Elena Ivanca – expresiva doamnă Grubach, ale cărei hârtii spun foarte multe, Matei Rotaru – un excelent avocat, Cristian Rigman – studentul nu tocmai violator (ca în roman) și fetițele, „care au rolul lor în justiție”: Anca Hanu, Patricia Brad și Angelica Nicoară.

În rolul șefului de birou, un nume nou pentru mine: Mihai-Florian Nițu. El semnează regia următoarei premiere – cea din mai, Kean. Ca de obicei, Radu Lărgeanu și Adrian Cucu au fost petele de culoare ale spectacolului, smulgând zâmbete chiar și spectatorilor înfiorați de mecanismul implacabil al justiției.

Spre deosebire de K., un individ ce nu-şi poate justifica nici sieși, nici în faţa altora propria existenţă, toate aceste personaje nu sunt decât rotițe ale acestui angrenaj impenetrabil al Justiţiei, reliefând astfel propensiunea către putere, forţa sexualităţii şi etapele devenirii (Mihaela Panainte).

Ca o primă impresie la cald, sau mini-cronică de întâmpinare (cea completă semnată de Andreea Lupu apare luni) pot afirma că spectacolul a fost un succes de public și sunt convins că va fi și unul de critică. Îl văd pasibil și de pedeapsa supremă – niscaiva premii. Următoarele spectacole se joacă pe 4 și 21 mai – nu ratați măcar unul dintre ele!

2 thoughts on “Procesul

Leave a Reply