Rinocerii

r1

Despre Rinocerii lui Eugen Ionescu regizați de Frank Hoffmann mai multe mâine, după dialogul de la Casa TIFF cu creatorii spectacolului. Acest articol este de fapt continuarea celui precedent, o pastișă a discuțiilor De la străini la străini de duminică, moderate de George Banu:

Există un „prag de toleranță” lingvistic, dincolo de care satisfacția ascultării dispare, iar comunicarea se întrerupe.

r2Cât de evident acest prag astă-seară, în primele 7 rânduri din partea stângă a Sălii teatrului Maghiar! Jean (interpretat de Wolfram Koch) se certa cu Bérenger (excelent jucat de Samuel Finzi) pe rândul 7 iar publicul privea supra-titrarea, cu spatele la actori. Bine, schimbarea limbii în care se purta dialogul (cearta) lor inițial în franceză apoi în germană, să zicem că putea fi derutant.

Clujul nu mai e de multă vreme orașul în care se practica diglosia și putem admite că cine pricepe germana n-o fi chiar doxă de franceză sau viceversa, dar era totuși o ceartă, nu vreo discuție cultă. Jocul actorilor era mai important, iar mimica lor spunea mai multe decât limba folosită…

Revenind de la pragul lingvistic la străini:

Marele oraș apare tot mai des ca un concentrat al planetei. În spațiul unei metropole conviețuiesc rase și națiuni care întrețin un raport aproximativ cu limba țării. Orașul se prezintă ca un mediu multiplu și variat, un mediu cu identitate variabilă, un mediu impur. Piața publică, impură și ea, are calități unificatoare, fără a exclude, totuși, diferențele și fără a atenua pluralitatea. Aici demersul lui Brook unește utopia comunitară cu modelul arhaic al târgului.

Străinul acceptă însă statutul artistului care nu se adaptează practicii teatrale locale. El nu urmărește integrarea, ci distanțarea, deosebirea, pentru a putea juca mai bine rolul Celuilalt, al celui care întreține un raport „straniu” cu teatrul care îl găzduiește.  Pentru ca dialogul să aibă loc, trebuie totuși să obțină un spațiu minim de înțelegere reciprocă. Rațiunea de a fi a străinului aflat în trecere constă în refuzul de a prelua estetica locului, însă orice schimb îi impune să răspundă scenic anumitor așteptări. Astfel, artistul revine din străinătate fără a se fi înstrăinat.

Imagini © Mihaela Marin

Leave a Reply