Sentiment religios acut/ Asumarea căutării

627x0

          Martiri este o piesă de teatru scrisă de Marius von Mayenburg – un dramaturg important al momentului – care abordează probleme spinoase și incomode, fascinând prin forța și complexitatea viziunii autorului asupra acestora. Particularizând, piesa vorbește despre criza de identitate a unui adolescent cu o personalitate instabilă, care își trăiește în mod crud și necontrolat sentimentul religios, astfel intrând în conflict cu cei din jur. Criză mistică poate fi interpretată drept fanatism, dar la o privire mai atentă se observă că acest bigotism aparent este doar o mască de protecție în raport cu societatea. De fapt, reala nevoie a tuturor personajelor este afecțiunea și iubirea, dar blocajul comunicării face ca totul să o ia razna.

            Spectacolul  Companiei  „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional din Târgu Mureş devoalează conflictele lui Benjamin (Vlad Bârzanu) cu persoanele din jurul lui, începând cu mama sa (Elena Purea) cu care are o confruntare, depășind nivelul de banalitate al neînțelegerilor generaționiste; apoi cu profesoara Roth (Cristina Toma), o adeptă convinsă a darwinismului, confruntarea fiind plasată în planul principal al piesei în a doua parte; Benjamin se va confrunta și cu doi colegi, Georg (Cristian Ghiciuc),un adolescent cu înclinații homosexuale, și Lydia (Laura Mihalache), mereu senzuală și în control cu sine însăși, provocându-l adesea pe Benjamin. În mediul profesoral mai sunt conturați trei profesori: un profesor de religie (Eduard Marinescu) neconvins de credința sa, care până la urmă este mai mult o meserie, un profesor de sport și istorie (Dan Rădulescu), care nu înțelege prea bine situațiile din jurul său și un director care acceptă toate bigotismele eroului pentru a nu avea probleme. Personajele sunt, de altfel, definite situațional și nu descriptiv.

foto-martiri8_29393000               Regizorul piesei, Cristian Th. Popescu, construiește spectacolul într-o stilistică de joc temperată, conflictul fiind predominant verbal, iar scenele de nuditate și răbufnirile marcând o caracteristică importantă a personajelor: scena în care doamna Roth (Cristina Toma) îl plesnește pe Benjamin (Vlad Bârzanu) arată efectul pe care l-a avut lașitatea colegilor de catedră asupra acesteia, ea fiind împinsă în postura, niciodată asumată, de victimă. Actrița optează pentru un mod de joc scenic subtil, dorind ca totul să rămână deschis la orice interpretare, până la scena de la final în care îşi arată limitele .

 

           Platforma-scenă , creată de Cosmin Ardelean, este  multifuncțională, ceea ce permite facil separarea imaginară a spațiilor de joc printr-o convenție care se înțelege într-un timp relativ scurt . Astfel, muntele de scaune, din care se desprind două bucăți care marchează diverse locații, se traduce simbolic ca un amalgam de conflicte – reprezentând Golgota personală a lui Benjamin. Având în vedere ideea regizorului de a crea tot spectacolul în regim de studio, se remarcă faptul că spectatorul este, așezat pe simplu său scaun, atât martor la stațiunile prezentate, cât și participant empatic prin poziţionarea sa în centrul acţiunii.

foto-martiri6_31307400

           Ca spectator m-am regăsit în absurdele scene în care doamna Roth este o minoritate intelectuală în acea societate, în care sistemul te înlătură și judecă pentru că nu te înțelege, sau nu are curajul de a te susține. Se conturează un subiect fierbinte în Europa, și anume, faptul că spațiul familiei se izbește de cel educațional – reacția controlată a mamei de la început intră în antiteză cu reacția acesteia din finalul piesei, unde acuză sistemul pentru disfuncțiile fiului ei.

             De asemenea, ritmul este în crescendo în primele stațiuni ale spectacolului iar atenția se focusează pe Benjamin și divergențele sale, apoi urmează un moment de cumpănă în care universul lui Benjamin se întrepătrunde cu cel al doamnei Roth, iar spre final spectacolul se centrează pe experiențele doamnei Roth, care in mod inconștient și neasumat devine o victimă a sistemului. O altă reușită a regizorului și scenografului este utilizarea jocului de lumini de sub scenă și a efectelor sonore, care aduc un plus de emoție spectatorului. Luminile ghidează și creează spații cu mare efect vizual, iar sunetul pașilor pe podea și trosniturile ritmice subliniază greutatea cu care cad unele replici – “Din dumneavoastră vorbește diavolul”, “lucrez cu materialul care-mi vine ” – dar de asemenea marchează ideea că a crescut cu o treaptă nivelul agresivității lui Benjamin.

         Martiri este un spectacol care individualizează generalitatea bigotismului și lipsei de responsabilitate, un spectacol unitar, de echipă, care vorbește prin energie, bilanț de ideologii și conturarea veridică a situațiilor și personajelor.

 

Marius von Mayenburg: Martiri

Regia: Theodor Cristian Popescu

Traducerea din limba germană Elise Wilk.

 

afis-martiri_30354400DISTRIBUŢIA MARTIRI

Willy Batzler (director) –  Liviu Pancu

Erika Roth (profesoară de biologie, chimie, geografie) –  Cristina Toma

Markus Dörflinger (profesor de istorie, sport) –  Dan Rădulescu

Preot Dieter Menrath (profesor de religie) –  Eduard Marinescu

Benjamin Südel (elev) –  Vlad Bîrzanu

Inge Südel (mama lui Benjamin) –  Elena Purea

Georg Hansen (elev) –  Cristian Ghiciuc

 Lydia Weber (elevă) –  Laura  Mihalache

  Scenografia: Cosmin Ardeleanu

Regizor tehnic: Stelian Chiţacu

Sufleur: Laura Moldovan

 

 

Leave a Reply