Spovedania care vindecă

prenumele

Am urmărit până acum în cadrul Festivalului Buzău iubeşte Teatrul! două spectacole  „grele”, care lasă  urme adânci în suflet – “Romeo şi Julieta” (direcţia de scenă Victor Ioan Frunză) şi „Un tramvai numit dorinţă” (regia Andrei şi Andreea Grosu). Acum e timpul să râdem, chiar să râdem cu gura până la urechi. Pentru că ea, iubirea, nu înseamnă doar durere şi sacrificiu, ci mult mai mult. Prin urmare, organizatorii au invitat unul dintre cele mai de succes spectacole de comedie ale momentului: “Prenumele” de Matthieu Delaporte şi Alexandre de la Patelliere.

Numele sonore ale actorilor din distribuţie – Claudiu Bleonţ, Mihai Călin, Ecaterina Ladin, Leonid Doni, Alina Chivulescu – şi comicul de situaţie au fost ingredientele unei reţete deloc originale, dar sigure, care nu poate da greş. Încă de la început, regizorul Răzvan Săvescu se asigură că publicul este pregătit pentru povestea care va urma. Astfel că, în prolog, Vincent (Mihai Călin) intră în dialog cu spectatorii spunându-le că actorii “ţin la tăvăleală”, aşa că publicul “poate ieşi când vrea, poate fotografia sau sta pe facebook”.

Prenumele-1Odată construită puntea către public, începe show-ul. Mihai Călin interpretează un dublu rol – acela de personaj, dar şi cel de prezentator. Ne invită la o petrecere în apartamentul unor intelectuali din Paris. Apoi ne prezintă, pe rând toate personajele.

Primul este  Pierre (Claudiu Bleonţ), profesor uniersitar de limba franceză, o persoană conservatoare şi “care ţine cont de ceea ce se spune despre el”.

Al doilea personaj prezentat este Babou (Ecaterina Ladin), învăţătoare la o şcoală de cartier. Aceasta este o bună gospodină, mamă devotată şi soţie devotată. Pierre şi Babou au o căsnicie de 10 ani, se iubesc “ca la început” şi au doi copii împreună. La cină sunt invitaţi fratele lui Babou – Vincent, soţia acestuia – Anna (Alina Chivulescu) şi cel mai bun prieten al lui Babou – Claude (Leonid Doni). Claude a crescut practic împreună cu cei doi fraţi şi la insistenţele mamei lor a ajuns trombonist la Filarmonica de Radio.

Scânteia care declanşează conflictul este o insipidă glumă făcută de Vincent pe seama prenumelui ales pentru viitorul său copil. Dintre toate numele posibile, ei l-au ales tocmai pe Adolf după numele celebrului personaj istorivc. În mod firesc, acesta nu este acceptat de ceilalţi, dar cel afectat este profesorul Pierre. Experienţa acumulată în decursul carierei de actor îşi spune cuvântul. Claudiu Bleonţ face un recital de mare anvergură, se joacă cu sentimentele spectatorilor trecându-i prin toată gama de emoţii în doar câteva minute. De altfel, în acest spectacol nu există personaje secundare, fiecare dintre ele având câte un monolog foarte ofertant. Forţate de împrejurări, ele se dezvăluie ca într-o cascadă ce nu poate fi oprită. Asistăm la un soi de spovedanie colectivă trecută prin cel mai greu travaliu sufletesc. Descoperim că Vincent este considerat “Everestului egoismului”, Pierre este un mare zgârcit, iar Claude, despre care se credea iniţial că este homosexual,este amantul mamei lui Vincent. Babou este nemulţumită de condiţia ei de gospodină neîmplinită profesional şi se revoltă împotriva tuturor. Se forţează limitele prieteniei, aceasta fiind de fapt tema spectacolului.

Oare cât poate suporta un om în numele amiciţiei de o viaţă? Oare cât de mult cunoaştem persoana de lângă noi? Cu toţii avem îngropate în suflet dureri adânci, iar atunci când ele ies la suprafaţă ne simţim ridicoli şi goi. Spectatorii se regăsesc în cel puţin unul dintre personaje, empatia fiind creată în mod natural şi datorită textului. Conotaţiile acestuia sunt subtile, iar replicile scrise cu inteligenţă aduc un plus de savoare.

Arta asumării  până la capăt) a rolului este demonstrată cu măiestrie de către actorul Leonid Doni. Publicul râde cu el în lacrimi şi plânge zâmbind. Răsturnările de situaţie (de multe ori previzibile, ca într-o telenovelă) provoacă râsul, iar povestea întortocheată, cu personaje care îşi plătesc reciproc poliţe, îi face pe spectatori să guste din plin comedia.

Finalul este prezentat de Mihai Călin. Întreaga familie este reunită la naşterea copilului, care nu este băiat, ci fată şi va purta numele bunicii sale. Mărturisirile vindecătoare au ajutat familia să îşi poată continua convieţuirea în mod firesc. Pentru că, indiferent unde ne aflăm, la Paris sau altundeva, iubirea şi familia sunt aceleaşi. Pline de neprevăzut, de obstacole şi mici drame. Ceea ce ne poate salva este râsul – cu gura până la urechi!

Leave a Reply