Teatru și film

du-te-la-teatru
Literatură, teatru, sau film? Iată ce spune Andrei Tarkovski:
Să nu uităm că literatura și poezia, spre deosebire de film, folosesc limbajul. Filmul se naște din observația directă a vieții. Din punctul meu de vedere, aceasta este adevărata cale a poeziei cinematografice, deoarece forma imaginii cinematografice este în esența ei observația fenomenului care curge în timp.
În continuare, câteva recomandări de teatru și film de la cei cu care am colaborat în acest an:

Judith State, actor, coregraf și dansator

Teatru:

  1. 32 rue VandenbrandenPeeping Tom;
  2. In spite of Wishing and WantingUltima Vez; primele doua spectacole (teatru-dans) care m-au impresionat cel mai mult le-am văzut în afara țării, deci recomandarea nu este la îndemână. Le-am numit totuși.
  3. Menajeria de SticlăAlexandra Penciuc.
Film:
SieranevadaCristi Puiu
Trust – Hal Hartley
Before the FloodLeonardo DiCaprio (documentar)

Andreea Lupu, redactor teatru.info

Teatru:

  1. Tipografic majuscul (Teatrul Odeon, regia – Gianina Cărbunariu, premiera – 20 septembrie, 2013) un spectacol care ne provoacă să ne uităm în ochii lui Mugur Călinescu (interpretat de Silvian Vâlcu), cel care în 1981 a scris cu cretă în toate colțurile pieței publice din Botoșani mesaje de instigare la revoltă împotriva nedreptăților și abuzurilor din România comunistă. L-am văzut de curând (înregistrat, ce-i drept) și mi s-a părut un spectacol necesar, atât din punct de vedere artistic, cât și social deoarece deschide o fereastră spre o realitate care și-a lăsat definitiv amprenta asupra istoriei.
  2. Rinocerii (de Eugen Ionescu, Teatrul Național din Luxemburg, regia – Frank Hoffman) este un spectacol care pur și simplu cucerește prin ritmul dinamic, eleganța simbolurilor și actorii a căror interpretare sinceră, expansivă emana iubire pentru teatru (a fost prima dată când am perceput această impresie atât de clar). Am vizionat spectacolul în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Interferențe 2016 și am avut ocazia să particip la dialogurile din următoarea zi unde am întâlnit atât actorii cât și regizorul. O idee care mi-a rămas întipărită în minte este modul în care noi, spectatorii, consumatorii de cultură, îi suspectăm mereu pe ceilalți de rinocerită. Dar iată că personajele acestui spectacol se ivesc din public și coboară în sală de multe ori pe parcursul spectacolului. Poate că și noi suntem rinoceri…
  3. Spectacolul „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” (Teatrul Național București) înfățișează și descifrează o percepție a lumii pe care noi nu o putem și nici nu o vom putea vreodată experimenta sau înțelege în profunzime. Punând în scenă adaptarea lui Simon Stephens a romanului omonim scris de Mark Haddon, regizorul Bobi Pricop ne invită să privim prin ochii unui copil de 15 ani care suferă de sindromul Asperger, propunând concomitent explorarea unor noi dimensiuni teatrale. Există nenumărate aspecte pe care noi le ignorăm în momentul în care privim un peisaj de la fereastra unui tren. Christopher însă nu ignoră, el vede mult mai multe și nu minte niciodată, dar nu pentru că ar fi un om bun, ci pentru că nu poate să mintă.

 

Film:

  1. Amadeus, în regia lui Milos Forman, cu un scenariu realizat de Peter Shaffer după piesa de teatru omonimă scrisă de el, este un film care tratează biografia ficționalizată a geniului Wolfgang Amadeus Mozart în Viena secolului al XVIII-lea. Conflictul principal se conturează în jurul rivalității pe care compozitorul Antonio Salieri o simte față de tânărul Mozart, iar întrebarea care îți rămâne tatuată în minte la finalul filmului este… muncă sau talent?
  2. The Walk apărut în 2015, scris de Christophore Browne și Robert Zemeckis, regizat de același Robert Zemeckis și inspirat din povestea reală a lui Philippe Petite, un funambul care, în 1974, a depășit orice limită pentru a-și îndeplini visul nebunesc: să traverseze pe funie neantul dintre primele două clădiri ale complexului World Trade Center.
  3. The Big Blue, apărut în 1988, scris și regizat de Luc Besson, despre un om care nu aparține lumii așa cum o știm noi. Există ceva în interiorul său care îl cheamă spre adâncul oceanului. Filmul nu vorbește doar despre concurența ivită între doi scufundători care se cunosc din copilărie, e conflictul dintre starea naturală a ființei umane și modul în care societatea o modelează. Iar cadrele sunt poezie curată, zic…

Adriana Ortansa Lazar, redactor cefilmevad.eu
Film:
  1. Florence Foster Jenkins (2016) de Stephen Frears
  2. Toni Erdmann, de Maren Ade
  3. Inimi cicatrizate, în regia lui Radu Jude

Leave a Reply