Teatrul – necesar ca pâinea caldă. Punct de întâlnire: FITPTI

Bread and puppet 2

S-a născut în anii ’60. Oferă pâine caldă la reprezentaţii pentru că aşa e teatrul… necesar ca pâinea caldă. Creează, încheagă şi serveşte o uriaşă comunitate. Se adresează deopotrivă celor mici şi celor mari. Inovează şi, în acelaşi timp, păstrează tradiţia. Este profund ancorat în problemele sociale. Militează. Însufleţeşte păpuşi. Adună la un loc sculptură, dans, muzică într-un cadru ludic. Se autofinanţează. Îşi construieşte constant artiştii de mâine. A fost acolo când istoria a cerut-o. Călătoreşte prin toată lumea. A rămas fidel propriilor concepţii artistice, iar din 1975 este acasă la o fermă din Glover, Vermont.

21557031_815377805294584_1810134237_oVorbim despre compania  Bread and Puppet Theater, condusă de Peter Schuman, care va veni pentru prima dată în România cu ocazia celei de-a zecea ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr din  Iaşi. Aflăm din comunicatul de presă faptul că aportul adus de  „Peter Schumann și de compania sa la istoria teatrului mondial recent este covârșitoare, iar longevitatea ei artistică, surprinzătoare.”  Ne bucurăm aşadar să anunţăm faptul că Bread and Puppet Theater (despre care puteţi afla mai multe cu un singur click aici)  va juca spectacolul basic bye bye cantastoria extravaganza în data de 30 septembrie, constituind prima surpriză din cadrul PROLOGULUI acestui festival.

 

Selfie Automaton 2În aceeaşi zi, publicul se va putea întâlni cu expoziţia care a reprezentat ţara noastră la Bienala de la Veneţia în anul 2016: Selfie Automaton, pentru prima dată în România. Este vorba despre o „expoziție sub forma unui spectacol predefinit, cu marionete automatizate, scenarii blocate, și un rol liber, rezervat vizitatorului” care are ocazia să adopte un rol participativ în raport cu instalaţiile. Şi totul a pornit de la o fotografie de arhivă care îl prezintă pe Nicolae Ceauşescu, inspectând o machetă, în timp ce dă indicaţii arhitectului de pe un pod mobil. „Sunt deciziile luate în continuare de pe un pod mobil?”- iată întrebarea care stă la baza conceptului. Pentru mai multe detalii, puteţi accesa aici site-ul oficial, de unde au fost preluate aceste informaţii.

Trecem însă de captivantul prolog şi ajungem în inima festivalului…Având ca temă „Orizonturi”, FITPTI ne pregăteşte un program complex în care publicul va regăsi o colecţie amplă, surprinzătoare de forme ale artei spectacolului actual, întâlnind creatori din întreaga lume. Între 5 şi 12 Octombrie, festivalul  este punct de întâlnire pentru aproximativ 500 de artişti veniţi din Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Burkina Faso, Canada, Croația, Franța, Georgia, Grecia, Guinea Bissau, Italia, Islanda, Lichtenstein, Marea Britanie, Nigeria, Norvegia, Noua Zeelandă, Polonia, România, Rusia, Senegal, Spania, SUA, Turcia, Ucraina, Ungaria şi Vietnam.

Afis FITPTI 2017 A2În urma selecţiei realizate de criticul de teatru Oltiţa Cîntec, scenele ieşene vor găzdui spectacole de „teatru,teatru coregrafic, teatru dans, performance, musical, dans contemporan, teatru rrom, lecturi publice, un atelier internaţional de critică teatrală realizat în parteneriat cu Asociația Internațională a Criticilor de Teatru, cu sediul la Paris, expoziții, spectacole de actorie, marionete, păpuși, instalații, noul-circ, spectacole stradale, filme de teatru”.

Doamna Oltiţa Cîntec, selecţionerul festivalului, adaugă faptul că „FITPTI are, la ediția cu numărul 10, când privește către «Orizonturi», nenumărate exclusivități naționale, sumedenie de creatori veniți în premieră în țara noastră. Printre aceste exclusivități naționale se înscriu primul volum în limba română cu textele pentru publicul tânăr ale lui Joël Pommerat, un moment special Cântăreața cheală-Lecția, la 60 de ani de viață scenică la parizianul Théâtre de la Huchette. Indiscutabil, Special Guest Star: Bread and Puppet Theater al lui Peter Schumann, traversând oceanul pentru a ajunge prima oară în România, exclusiv la Iași! ”

Acestea fiind spuse, eu propun să ţinem aproape şi să vedem cu ce se mănâncă ediţia de anul acesta a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr de la Iaşi.

Leave a Reply