Teatrul nu va pieri niciodată

ana0

Bună Ana, mulțumesc că-ți faci timp pentru acest interviu, imediat după un spectacol lung. Am văzut la o reprezentația PolitikON în Cluj un nume de familie ca și-al tău la scenografie, este mama ta?

La PolitikON e mama, da – ea a făcut costumele și decorurile.

Apropos de piesa de azi, m-a rugat o spectatoare venită din Timișoara (prietenă cu Iuliana Vâlsan) să te-ntreb: de ce lipseau florile de pe tavan?

ana6Am înțeles că la teatrul de aici (Teatrul Clasic Arad, organizatorul FITCA, n.n.) nu era un motor care trebuia să coboare un planșeu uriaș de metal, pe care erau prinși macii.

Și eu am suferit foarte tare pentru asta, fiindcă imaginea cu macii era absolut superbă și ce a conceput Iuliana cu domnul Șerban e absolut spectaculos, e cerul pe jos și macii…

La început, până la disoluția totală a lumii personajului meu, lumea e cu susul în jos: macii cresc din tavan și cerul e pe podea. Dar pentru că sceno-tehnica nu ne-a ajutat…

Noi (Teatrul Bulandra, n.n.) mai jucăm un spectacol de-al domnului Andrei Șerban care se numește Carousel la care suntem dependenți de o turnantă, de exemplu; adică tot timpul când faci chestii mai speciale ca sceno-tehnică se întâmplă ca acestea să te limiteze în turnee: dacă n-ai o turnantă, dacă n-ai nu știu ce motor… dar noi sperăm că spectacolul a ținut și fără…

ana1Și că în alte teatre din țară (cum va fi la Cluj unde ajungem luna viitoare), vor fi posibilitățile tehnice…

Ei, la Cluj cei de la Teatrul maghiar sigur stau bine (m-am înșelat, nici ei n-au reușit să afișeze macii)

Eu iubesc spectacolul acesta cu tot sufletul meu, îmi face bine să-l joc, la un moment dat am petrecut vreo 12 ore pe drum din Londra ca să vin să joc în el.

Ți-am adus o carte din care am spicuit câteva întrebări, pe care am să ți-o las, apropos de relația regizor-dramaturg în teatrul de la noi… Sfârșitul regiei.

Aici nu pot să spun prea multe fiindcă n-am citit cartea (am s-o citesc), dar nu știu dacă există rețeta corectă – în nimic – și în general mă tem de oamenii care dau verdicte; mi se pare că să ai siguranțe într-un domeniu inefabil cum este arta e cel puțin… periculos.

Știi că sunt oameni care n-au fost niciodată la teatru (80% din români n-ar fi călcat în 2015 într-un teatru, conform unei statistici oficiale), ce părere ai despre asta?

Astea sunt niște maxime și… din nou, asta cu datul maximelor pe mine nu mă înnebunește câtuși de puțin.

Nu cred că teatrul va avea moarte vreodată, deși i se cântă prohodul de când cu apariția televiziunii, de când cu apariția cinematografiei… întotdeauna s-a găsit câte o bacantă să plângă după teatrul care va pieri. Nu va pieri niciodată, pentru că energia vie și irepetabilă pe care o are un spectacol în fiecare seară – de fiecare dată diferită – este de neînlocuit. Cel mai aproape de adrenalina pe care ți-o dă teatrul este un concert de rock, cred. Că publicul vine sau nu vine, că aleg să nu vină, că aleg să spună că ne mor generațiile vechi și nu mai e nimic în jur…

ana4Întotdeauna se vor spune lucruri, dar pe mine toate acestea, câtă vreme sunt pe scenă și câtă vreme ating sufletește pe cineva cu ce pot să fac în seara aceea, cu cât talent ori cu câtă pregătire am avut, cu… nu știu, se scoboară au ba îngerul șamd, dacă reușesc să fac bine, mai departe de atât…

Știu că tu ai vrut să faci și regie. Apropos de a fi actor sau regizor, te vezi de acum în acea poziție?

Eu îmi dau seama că… e o schismă destul de ciudată pentru că îmi dau seama că sunt atât de fericită atunci când lucrez și atunci când joc și că momentele de viață din afara scenei sau filmului sunt cumva niște momente de așteptare. Evident că mă bucur, și mă bucur enorm de prietenii mei, dar îmi dau seama că am un soi de gândire dintr-asta, un pic… escapistă. Și când sunt liberă îmi place să mă uit la filme sau să văd teatru, ori să citesc ficțiune – să mă pierd cumva în altceva. Sunt un om foarte puțin vanitos, nu sunt o persoană narcisistă, întotdeauna m-au fascinat poveștile altora, viețile altora…

Îți place s-asculți?

ana5Îmi place foarte mult s-ascult și am un soi de respect… Peter Brook spunea ceva asemănător, și-l parafrazez: am un mare respect pentru libertățile altora și pentru frivolitatea oricui. Nu-mi aduc aminte citatul exact dar știu că atunci când am citit asta mi-am dat seama că așa sunt și eu: cumva, ajungând să cunoști ce înseamnă oamenii și cât de frumoasă e manifestarea lor în lume – atâta cât e, efemeră, venim-murim, e absolut pasionant – cred că odată ce ajungi să cunoști omenirea nu mai ai cum să urăști. Și mare parte din ura de acum vine din ignoranță, și nu zic un mare adevăr acum.

Spui că te uiți la filme când ai timp liber… există expresia cultură cinematografică. Crezi că poate exista așa ceva, adică îți poți face o cultură doar privind filme, fără să citești ori să mergi la teatru?

ana2Nu, nu există cultură… adică eu cred că atunci când te referi la cultură cinematografică, nu te referi la cultură excluzând restul artelor; dar mi se pare decent să ai o cultură cinematografică pentru că este totuși arta secolului ăstuia.

În plus, filmul este o artă care le înglobează pe toate celelalte: muzica, pictura – muzica din varii motive, pentru că montajul este o gramatică, montajul are un ritm, are pauze, are respirație. Mi se pare că să spui că filmul e o subspecie…

Uite, dau totuși o maximă:

Mi se pare o prostie uriașă să spui că filmul e mai puțin artă decât celelalte. E altceva și este o înglobare la fel de pertinentă și de valabilă ca și teatrul. Și nu cred că poți spune despre Passolini sau Truffaut – sau regizorii mai noi: despre Gus van Sant ori despre Leos Carax – că nu fac artă la cel mai înalt nivel.

Numai că oamenii din altă generație trag așa, un semnal de alarmă, cum că tinerii de acum se uită la filme și nu mai citesc…

E o altă prostie, și cu atât mai puțin vei putea instiga tineretul la citit acuzându-l că nu citește. În general cu atât mai mult îi vei antagoniza și ți-i vei face potrivnici, și de-ai naibii n-o să mai citească. Lumea citește și acum, totuși!

Partea despre film a interviului continuă aici.

Leave a Reply