Timpul este „marele inamic”

ra34

Spune-mi te rog cum a decurs experiența ta de actor cu regizorul Mihai Mănuțiu?

Experiența cu Mihai? E, ca să zic așa mai lungă, pentru că suntem la al treilea proiect: primul a fost „Viața e vis” în 2012, apoi „Meteorul” în 2015, și acum Rambuku.

V-ați „acordat” de la început la fel de bine ca azi?

R8Da, foarte bine, pentru că Mihai este un regizor inteligent, care vine cu temele foarte bine făcute dinainte. Știe exact ce vrea, pe ce coordonate să te plaseze și îți dă drumurile, iar după aceea tu îți vezi de lucru.

Iar asta bănui că-ți ușurează foarte mult sarcina…

R10Enorm de mult, pentru că este foarte important ca un regizor, atunci când te distribuie, să-ți dea și o direcție. E clar că după aceea urmează și munca ta de a pune carne pe scheletul pe care ți-l dă regizorul, dar să știi de la început exact despre ce este vorba mi se pare minunat și ăsta e Mihai. Mihai Mănuțiu e cel care știe cum să te direcționeze.

Ai 20 de ani de actorie deja, bătuți pe muchie, cum s-ar zice… Ce crezi că s-a schimbat de atunci?

E puțin mai complicat de povestit, pentru că între timp, având și funcția administrativă pe care o am acum, de director-adjunct al Teatrului, sunt, ca să zic așa și-ntr-o tabără, și în cealaltă.

Mie personal mi s-ar părea complicat, faptul că funcția administrativă complică mult situația: asta nu-ți ia din timpul dedicat meseriei?

Da, deci de 11 ani, în afară de a dormi acasă, nu mai apuc să fac nimic altceva. Asta și pentru că joc mult, repet foarte mult și… partea administrativă îmi ia din păcate enorm de mult timp.

Ok, dar nu-ți ia și din timpul dedicat meseriei tale principale, ca să zic așa? Mie asta mi s-ar părea cel mai dificil…

Nu, pentru că am zis că meseria mea este cea de actor și nu renunț la ea, și nu fac rabat la ea. Și asta a fost înțelegerea de la început, în momentul când am acceptat să dau concurs pe acest post. Nu. Și nu voi renunța niciodată. Dacă e să renunț la ceva între cele două, clar: voi renunța la funcția de director. Nici nu stau pe gânduri. Iar cum mi se pare acum? Ciudat – e puțin ciudat, dacă stau să mă întorc în timp, să-mi aduc aminte de când am terminat facultatea…

R9Eu pot să zic că am avut șansa de a juca încă de pe vremea studenției – din anul I, dacă nu mă înșel – după aceea au tot urmat roluri și pe timpul facultății. Când am intrat în Teatru, deja eram obișnuit cu colectivul de la Timișoara pentru că jucasem destul de mult în momentul în care m-am angajat propriu-zis. Și făcusem deja niște roluri, zic eu, destul de importante pentru mine și pentru viitoarea mea carieră de actor, încă de pe vremea facultății.

Acum mi se pare că – nu știu, poate că și din cauza vârstei – mi se pare că timpul e mai scurt și ca să scoți o premieră, și ca să faci un rol…

Adică înainte se juca mai puțin, astfel că aveai mai mult timp să pregătești un spectacol?

În general timpul e foarte scurt, adică 24 de ore nu mi se mai par suficiente de multă vreme deja. Asta este singura schimbare, în rest nu cred că s-a schimbat nimic: văd meseria de actor cu aceeași ochi, cu aceeași dragoste, cu-aceeași dăruire (atât cât pot să fiu eu în stare).

Care ar diferența, dacă există, între „Mihai Eminescu” și celelalte teatre din Timișoara? La Cluj cel puțin ele sunt sesizabile între Teatrul maghiar de Stat care împrumută din experiența dramaturgiei germane, cu dramaturg distinct și regizori invitați – față de Teatrul românesc, cu regizori angajați permanent, ceea ce nu exclude și lucrul cu alți regizori decât cei ai teatrului local.

ra37Sincer, cred că dacă vorbim de un actor bun, în acest caz nu ar trebui să se vadă diferența, funcție de regizor. E clar că un regizor foarte bun te pune în evidență și te ajută să te ridici, să te vezi, să faci un rol foarte bun. Dar cred că în cazul actorului trebuie să-și spună cuvântul și experiența acumulată, pentru că altfel e în van tot ce ai lucrat ani de zile, dacă tu nu-ți pui experiența în valoare, să zicem, atunci când vine un regizor începător.

Și cu regizorii care vin din alte zone – de exemplu cu Radu Jude, cum a fost?

Cu Radu Jude a fost minunat, a fost ceva total diferit pentru că el, venind din film, făcând primul său spectacol aici la noi, vedea lucrurile diferit de toți regizorii cu care lucrasem până atunci.

Știu că în film cel puțin, el lucrează altfel cu actorii decât Cristi Puiu, de exemplu. Citeam că Radu Jude preferă să toarne la prima prezență în locație, fără prea multe repetiții, pentru naturalețe… aici cum a decurs, a procedat similar?

Nu, am repetat foarte mult, să știi, am repetat foarte mult în teatru, mai ales la primul spectacol (Scene dintr-o căsnicie, după Bergman) fiind un spectacol în două personaje cu trei actori (Claudia și Alina jucau același rol, fiecare dintre ele jumătate din spectacol, și eu)…

Mie mi se pare că există o chimie între tine și Claudia Ieremia 🙂

ra36Da, este. Claudia este… nu știu, parcă sunt cu ea de o viață. De multe ori stau și mă gândesc, și cred că nu ne-am cunoaște atât de bine nici dacă-am fi fost căsătoriți, pentru că am ajuns la stadiul acela minunat, care nu ți se întâmplă cu multă lume, inclusiv în scenele din ultimul spectacol, să te-nțelegi dintr-o privire: să știi că acum e așa, sau acum e așa… Este, este așa o chimie, și eu o simt.

ra16Și rolul de azi, parcă l-ai făcut mai mult din ochi? Erai ca hipnotizat…

Enorm de mult a fost din tăcere! Chiar asta vorbeam cu cineva acum, după spectacol, și-mi zicea: totuși, câtă emoție poți degaja, chiar și când nu zici nimic!

Cred că despre asta-i meseria de actor: nu poți să fii în scenă și să stai – chiar dacă stai, la propriu – dacă nu emani energie, magnetism și emoție, nu ai ce căuta acolo pe scenă, părerea mea. Nu știu cât mi-a reușit în acest spectacol.

Totuși aici ați exprimat mult și prin voce, chiar dacă ați avut puține replici. M-au impresionat vocile ideatice cu care ați intrat, vorbind de acel loc magic.

Da, Rambuku – un loc magic și mai bun, la care visăm cu toții…

Credit foto: Adrian Pîclișan / TNTm

– continuarea aici, în curs de transcriere –

Leave a Reply